[Review] Huile Prodigieuse - NUXE
Nu prea am mai scris in aceasta luna, dar asta nu inseamna ca n-am mai facut tot felul de combinatii sau ca nu m-am rasfatat cu diverse tratamente faciale, corporale sau capilare – homemade sau cumparate. Promit sa va povestesc despre toate in anul care vine, pentru ca sunt foarte multumita de rezultatele descoperirilor mele.
Nu pot insa sa las sa treaca acest an fara sa-mi onorez promisiunea facuta Mihaelei, datorita careia am putut sa ma bucur de un produs pe care mi-l doream de mai multa vreme. Este vorba despre Huile Prodigieuse de la Nuxe, un ulei uscat multifunctional. Probabil stiti deja ca sunt un fan al uleiurilor vegetale, motiv pentru care am incercat o multime, pe care le-am combinat in fel si chip.
Ei bine, pentru cele care nu au timp si chef sa caute felurite combinatii pentru diverse nevoi, acest ulei de la Nuxe este perfect. Poate fi folosit pe par, pe ten si pe corp, pe care le hraneste datorita celor 7 uleiuri vegetale (enumerate in ordinea aparitiei pe eticheta – deci primul este in cantitatea cea mai mare, iar ultimul in cantitatea cea mai mica):
• Macadamia;
• Migdale dulci;
• Alune;
• Camelie;
• Limba mielului;
• Masline;
• Floarea soarelui.
Actiunea uleiurilor este potentata de extractele de rozmarin, sunatoare si tomata (rosie).
L-am folosit chiar din momentul in care l-am primit de la curier. M-am dat pe maini si mi-a placut sa vad ca intra rapid in piele si nu raman unsuroase. Ajunsa acasa, am facut un dus si m-am spalat pe fata, dupa care am aplicat uleiul. La fel, intra rapid in piele, pe care o simt moale, placuta la atingere, mai ales daca ma exfoliez in prealabil.
Am aplicat uleiul si pe tenul umed si pe tenul uscat, si cred ca prefer ultima varianta. Parca totusi intra mai rapid in pielea uscata. Ceea ce am observat eu insa este ca uleiul este hranitor/ nutritiv, si nu hidratatant. Deci daca aveti probleme cu (des)hidratarea tenului si v-ati umplut de cojitele acelea nesuferite specifice, nu va faceti prea mari sperante. Mai degraba aplicati o crema hidratanta sau amestecati uleiul de la Nuxe cu o crema pentru tenul uscat.
Uleiul Nuxe poate fi aplicat si pe corp, dar cum ar fi necesara o cantitate destul de mare, l-am folosit doar pe gambe, acolo unde testez toate cremele, pentru ca aceea e zona cea mai uscata de pe corpul meu. Verdict: pielea este catifelata si nu ma strange.
Pe par l-am aplicat doar cand era ud (dupa baie) si a fost o idee proasta, pentru ca atunci cand l-am uscat cu foehnul arata de parca nu-l spalasem de o luna. O sa incerc sa vad cum se comporta si pe parul uscat, poate finiseaza suvitele si da luciu parului… Cel putin eu la asta ma astept, sa vedem daca ma insel.
Dupa ce termin cu tratamentele pre-samponare pentru caderea parului o sa testez si Huile Prodigieuse, pentru ca uleiurile din compozitie sunt mai degraba indicate pentru hranire si stralucire decat pentru cadere.
Trebuie sa va spun ca nu doar eu m-am bucurat de beneficiile acestui ulei de la Nuxe, ci si sotul meu, care deja si-a facut un obicei din a-si pune seara capul in poala mea asteptand un masaj cu acest ulei pe fata si pe gat… rasfatatul! :)
Imi place si ambalajul, care arata foarte bine, chiar luxos! Am vazut ca produsul destinat vanzarii are pompita (spre deosebire de testerul primit), ceea ce este inca un plus, pentru o dozare perfecta.
In afara de plusurile enumerate mai sus, am si doua minusuri pe lista:
• Mirosul: nu este tocmai pe gustul meu si este destul de puternic. Partea buna insa este ca nu se pastreaza prea mult… sau poate ma obisnuiesc eu repede cu el ;)
• Nu este 100% natural, adica mai are niste prostioare in el. Dar daca nu va streseaza acest aspect, produsul este excelent!
Il gasiti in farmacia online Stejara, la 50 si la 100 ml. Am vazut ca a aparut si varianta cu pigment auriu, bagati un ochi aici ;)
Una peste alta imi place acest ulei “prodigios” si ma bucur mult ca l-am primit. Este tare spornic, deci o sa-mi ajunga o buna perioada de timp. Concluzia mea? Merita incercat, sigur o sa va placa si – cine stie? – poate o sa va faca sa va simtiti la fel ca vedetele care deja il folosesc ;)
Buna, te invitam sa lasi un review acestui produs si aici:
RăspundețiȘtergerehttp://www.beautyroom.ro/produse/ingrijire-ten/produse-fata-corp/nuxe-huile-prodigieuse_137
Stiu ca e vechi review-ul, dar mai ai idee cat ai dat pe el? Sa mi-l cumpar? E peste tot pe aici :)
RăspundețiȘtergereMegut, l-am primit pentru testare. La vremea aceea mi-a placut, mai putin parfumul. Anul trecut, cand am discutat cu Pasagera, mi-a spus ca are cativa iritanti, iar uleiurile continute nu sunt tocmai benefice pentru tenul mixt. Asa ca prefer mixul facut de mine despre care am scris azi la Preferate ;)
ȘtergereNush ce sa-ti spun, m-au tentat multe produse Nuxe, dar Corina mi-a deschis ochii...
:)) Evident, dadusem click pe cele doua, 50 si 100 ml, am scris comentariul si apoi am schimbat fereastra am vazut preturile :))
RăspundețiȘtergereSi cum sunt fata de cele din Franta? Stiam ca farmacia Stejara practica preturi foarte bune.
Ștergere