Ghid lunar de shopping - Decembrie

Vroiam sa scriu despre samponul Gerovital, dar am ramas fara pozar pana joi, asa ca am zis sa inchei capitolul de shopping pe anul acesta. Asadar, am ajuns la episodul decembrie, luna cadourilor! Toata lumea iubeste cadourile, insa pentru multi este al naibii de dificil sa gaseasca in fiecare an altceva, motiv pentru care amana pana in ultimul moment. Si de-aia e o intreaga nebunie sa mergi la cumparaturi in luna decembrie, mai ales in apropierea sarbatorilor. Insa acest ghid tocmai asta a incercat sa va invete: sa nu lasati pe ultima suta de metri achizitionarea unor articole vestimentare, accesorii etc., pentru ca altfel ajungeti sa faceti alegeri disperate si tocmai acestea sunt cele mai mari greseli. Nu stiu cum sunteti voi, dar eu asa am patit mereu. Iata de ce am cumparat toate cadourile inca din luna noiembrie! :)

Deci ce cumparam in decembrie? Lista e scurta, dar presupune un buget "rezistent" ;)
  • cadouri de sarbatori;
  • articole pentru statiunile de iarna unde veti petrece vacanta;
  • cizme de zapada si aparatoare de urechi/ caciuli;
  • treninguri si genti incapatoare.
Deoarece gasirea cadoului perfect este un subiect care ne precoupa pe toti in aceasta perioada, iata si cateva idei care sper sa va fie de folos:
Pentru ea
  • Un pulover. E cel mai frecvent cadou si mereu la moda. Puloverul tricotat reprezinta articolul cu marime unica cel mai usor de cumparat, iar asta reduce stresul cautarii modelului potrivit pentru o anumita persoana.
  • O carte despre moda, sau biografia unui designer sau a altor personalitati din moda.
  • Un abonament la o revista.
  • O masca pentru ochi sexy, de budoar. In mod normal, asta e pentru dormit, dar una confectionata din matase sau cu cristale Swarowski te va face sa arati si sa te simti sic. Plus ca e de marime unica.
  • Pijamale din matase. Un alt articol de lux pe care nu e greu sa-l cumperi de marimea potrivita.
  • Un saculet pentru bijuterii. Este un cadou pentru cineva care are aproape tot ce-si doreste. Poate ii plac si are mai multe si, in plus, e un cadou feminin inspirat pentru cineva care calatoreste mult si isi iubeste bijuteriile!
  • Saculeti parfumati pentru sertarul cu lenjerie intima. 
  • Un articol pentru sportul preferat: yoga, aerobic, tae-bo etc.
  • Un cadou caritabil legat de moda. Aruncati o privire la campania MAC Viva Glam ;)
  • Incaltaminte. Dar numai daca stiti masura exacta si daca pot f i schimbati. Chiar daca nu se potrivesc perfect, gestul e de milioane.
Pentru el
  • Cutie pentru cravate. Pentru un barbat care-si iubeste cravatele, o astfel de cutie este excelenta, acestea fiind protejate si in siguranta in calatorii.
  • Sanuri elegante pentru pantofi.
  • Papuci de casa din piele. Mai putin adorabili, dar mult mai masculini si mai rezistenti.
  • Curele de designer. Sunt cadouri de lunga durata si pot fi purtate cu blugi sau la costum.
  • O camasa pe comanda. Un cadou aparte pentru un barbat pentru care imaginea conteaza. Dar numai un barbat cu adevarat stylish va aprecia acest gen de cadou.
  • Un articol pentru activitati sportive: pescuit, tenis etc.
Pentru copii
  • Pijamale tematice. Lasa-i sa se creada Batman sau Cenusareasa macar in timpul noptii.
  • O tinuta amuzanta: Cenusareasa, Pocahontas, Batman sau Spiderman.
  • Adidasi cu rotile. Putand fi utilizati si ca patine cu rotile, si ca adidasi, acestia reprezinta un articol cu dubla functie in garderoba.
  • Pantofi pentru fetite. Toate fetitele vor sa arate ca niste printese si le place sa aiba o colectie de pantofi "speciali".
  • Articole sportive: jacheta de fotbal, sepci, tricouri cu numele starurilor din sport.
Pentru adolescenti
  • Ghete trendy. Fie ca sunt Ugg, Frye, Converse, atat baietii, cat si fetele adora incaltamintea noua de iarna.
  • Un manual de croitorie. Si-acum imi aduc aminte cat de bucuroasa am fost cand am primit o cartulie care se chema "Tare mult imi place mie sa invat croitorie"! :)))
  • O husa stilata pentru iPod.
  • Genti sau rucsacuri. De cele mai multe ori sunt ieftine si amuzante si niciodata nu au destule.
Spor la cumparaturi!

PS: vad ca Bloggerul lu' peste iar face figuri, asa ca n-am putut sa incarc nicio poza :(

Comentarii

Postări populare