miercuri, 21 decembrie 2011

[DIY] Balsam multifunctional homemade

Dupa atatea review-uri, mi-am propus sa revin cu o postare despre un produs facut de mine, pentru ca sunt foarte multumita de el si vreau sa va impartasesc si voua reteta, chiar daca nu este cu nimic originala. Am mai facut si altele, despre care n-am scris, pentru ca de obicei postez despre produsele care mi-au reusit. Da, da, mai am si rateuri, ce credeti? :) 


Aici il vedeti deja folosit si-mi pare tare rau ca nu m-a dus capul sa-l pozez inainte sa dau iama-n el :( Insa abia asteptam sa-l incerc, asa ca n-am mai apucat. Stiu ca de multe ori cumparam ambalajul, ceea ce ne atrage privirea in primul rand, insa in acest caz va garantez ca aparentele insala ;)

Balsamul acesta l-am facut inainte sa primesc laptele hidratant Cattier, cand ramasesem fara nicio crema de corp. Cum aveam o multime de ingrediente naturale, am zis sa renunt tentatiei de a-mi cumpara o lotiune frumos si chimicos parfumata, si am ales varianta handmade.

Ce am folosit:


  • ceara de albine (Aroma Zone);
  • unt de avocado (Of a Simple Nature);
  • unt de shea (Coastal Scents);
  • unt de cacao (Coastal Scents);
  • ulei din samburi de struguri (Coastal Scents);
  • pudra de roscove (am uitat s-o inlclud in poza - bio, de la un targ de produse naturiste);
Mod de preparare: 

  • topiti 1 lingura de ceara intr-un recipient pe bain marie;
  • adaugati unturile in acelasi bol, pana ajung in faza uleioasa;
  • adaugati uleiul si amestecati bine;
  • scoateti bolul din bain marie si adaugati o lingurita de pudra de roscove. Puteti adauga un ulei esential sau orice aroma va place mai mult;
  • amestecati bine, turnati compozitia in recipient si dati-l la racoare pana se intareste.

Proportiile difera in functie de cantitatea pe care o aveti in minte pentru produsul finit, in stransa legatura evident cu recipientul pe care-l aveti la indemana. Eu am folosit unul pastrat de la un unt The Body Shop si-mi place ca este foarte practic pentru genul asta de balsamuri solide. De obicei, unturile sunt in cantitati egale (1-2 linguri), iar uleiurile le adaug dupa ce am topit unturile si le pun ochiometric, cam jumatate din cantitatea totala de unturi topite.

Este prima data cand folosesc ceara de albine intr-un balsam si pot sa spun ca este o diferenta majora intre un balsam facut doar cu unturi si uleiuri vegetale si unul care are in compozitie si ceara. Datorita ei, se absoarbe mai usor in piele si-mi place ca nu mai raman naclaita si stresata ca-mi patez hainele.



Pudra de roscove (acele bobite maronii) este un excelent inlocuitor pentru cacao, asa ca balsamul are un miros dulceag, de ciocolata. Cred ca deja cunoasteti efectele benefice ale unturilor (cacao, shea si avocado) si uleiului din samburi de struguri, deci va dati seama cat de bun este un astfel de balsam pentru pielea corpului: o hraneste, o hidrateaza, o netezeste. L-am numit multifunctional, pentru ca poate fi folosit pe fata, pe corp, pe calcaie.

Eu una sunt foarte incantata de el, asa ca voi repeta reteta, probabil cu alte uleiuri si ceva arome naturale, de care Aroma Zone abunda ;) Ce spuneti, incercati asa ceva acasa? :))



luni, 19 decembrie 2011

[Review] Balsam de buze - Apidava

Va spuneam intr-o postare anterioara ca, alaturi de balsamul pentru calcaie si crema de maini, balsamul de buze cu ceara si miere de albine a fost printre primele produse testate din pachetul primit de la echipa Apidava. Il folosesc constant de cand l-am primit si nu pare sa se termine prea curand :)


Plusuri:
  • hidrateaza buzele eficient. De cand il folosesc, nu am avut niciun fel de probleme cu buzele, nu s-au crapat, lucru testat inclusiv la temperaturi mai scazute;
  • confera buzelor un aspect glossy, deci poate inlocui cu succes gloss-ul transparent. Datorita acestei calitati, uneori il folosesc peste unele rujuri rezistente, dar mate, care au tendinta sa-mi usuce buzele. Si oricum, eu prefer aspectul lucios in locul celui mat, chiar daca arat de parca tocmai am dat iama in borcanul cu miere ;)
  • in ciuda aspectului glossy, usor umed, nu este lipicios;
  • nu are eticheta cu ingredientele, insa formula sa nu contine parabeni;
  • mirosul este similar cu cel al cremei de maini: oriental, a mosc.
  • este foarte spornic! Il folosesc de aproape doua luni si arata ca in prima zi:

Minusuri:
  • as fi preferat un alt tip de recipient, tip stick. Cred ca producatorii ar trebui sa fi sesizat deja ca recipientele de genul acesta nu mai sunt pe placul consumatorilor, din diferite motive, cel mai important fiind cel legat de igiena. Nu e ok sa-ti tot bagi degetele in nicio crema/ balsam.
  • nu-mi place gustul. Mi-ar fi placut sa aiba ori gust de miere, ori sa nu aiba deloc. Acum are gust de petroleum jelly, destul de asemanator cu crema de galbenele.
Per total imi place, insa daca ar fi sa-l cumpar, nu as face-o decat daca ar remedia cele doua minusuri descrise mai sus. Gasiti acest balsam pe site-ul lor, dar si la targurile de produse naturiste, la pretul de 12 lei.



vineri, 16 decembrie 2011

[Review] Balsam de calcaie - Apidava

V-am povestit aici despre bunatatile primite de la Apidava, iar astazi vreau sa scriu despre Balsamul de calcaie cu ceara si propolis. Pana sa incep sa-mi fac tot felul de balsamuri multifunctionale, pe baza de unturi si uleiuri vegetale, aveam creme pentru fiecare particica a corpului :) Deh, eram inca o victima a marketingului, in plasa caruia cadem toti inevitabil. Insa avantajul balsamurilor handmade este ca pot fi folosite pe tot corpul, inclusiv pe calcaie, asa ca am renuntat demult la o crema speciala pentru aceasta zona. 


Totusi, cand am primit pachetul de la Apidava, balsamul de buze, crema de maini si balsamul pentru calcaie au fost primele produse incercate. Producatorul recomanda acest unguent nu doar pentru calcaie, ci si pentru coate, acestea fiind zonele care se deshidrateaza cel mai rapid. Asa cum calcaiele crapate sunt total inestetice, si coatele uscate pot sa ne strice imaginea. Nu stiu cum procedati voi, dar eu citesc pe coate, de aceea am grija sa le ung cat de des pot.

Impresii:
  • este suficienta o cantitate mica de produs, pentru ca fiind gras se intinde usor si intra relativ greu in piele. Am aplicat balsamul si pe pielea umeda (cum recomanda producatorul), si pe pielea uscata si nu am observat nicio diferenta: in ambele cazuri este necesar un masaj temeinic;
  • ingrijeste eficient pielea coatelor si a calcaielor, iar efectul este mai intens daca inainte de aplicare zonele respective sunt exfoliate mecanic. 
  • contine 2% camfor pentru activarea circulatiei periferice. Mie camforul mi s-a parut cea mai tare chestie, pentru ca are efect de incalzire. Eu chiar am o problema cu circulatia periferica si mereu am picioarele reci. Ei bine, aveam momente cand nu mai suportam sa-mi simt picioarele reci, asa ca ma dadeam cu balsamul asta si efectul era instant! Ciudat era ca talpile ramaneau tot reci, dar eu le simteam calde! Datorita acestui efect, mi se pare perfect pentru sezonul rece. Dupa aplicare, eu imi puneam sosete, pentru un efect de sauna garantat :))    
  • datorita camforului, are un miros placut, mentolat;
  • contine ingrediente prietenoase cu pielea, fara parabeni:

Asadar, balsamul acesta este inca un produs Apidava care mi-a placut si pe care vi-l recomand. Mai ales ca are un pret foarte bun: 12 lei. Il gasiti in magazinul lor online, dar si la diferite targuri - saptamana trecuta am vazut aceste produse la targul de pe Lipscani/ Centrul Vechi, unde au toata gama de cosmetice, dar si de produse apicole. 


miercuri, 14 decembrie 2011

[Review] Nuci de sapun pentru toata casa

Va povesteam aici despre produsele primite de la Nuci de Sapun, ocazie cu care am putut sa testez nu doar nucile de sapun (pe care oricum le folosesc de mult timp), ci si alte produse naturale pentru uz casnic pe baza de nuci de sapun. Atunci am primit: 
  • 100 g nuci de sapun;
  • 100 g inalbitor ecologic;
  • 100 ml detergent lichid de rufe;
  • 250 ml detergent lichid concentrat cu utilizari diverse.
Primul produs pe care l-am incercat a fost detergentul lichid concentrat Alles Klar, pentru ca eram curioasa cat de bine poate sa curete un detergent natural. Stiam ca nucile de sapun au multiple intrebuintari, insa niciodata nu le-am folosit in alt scop decat la spalatul rufelor. Din diverse motive (ca sa nu zic de lene), am tot amanat momentul fierberii lor pentru a obtine un lichid bun de folosit si ca sampon si ca detergent. Da, chiar asa, nucile astea sunt multifunctionale :)



Revenind la Alles Klar, pot sa spun ca mi-a intrecut asteptarile, pentru ca isi face treaba foarte bine. Stiu ca ne-am obisnuit cu solutiile din comert, care contin o groaza de chimicale puternice, dar acesta este o alternativa ideala, mai ales ca fiind natural, nu ataca pielea mainilor asa cum o fac solutiile clasice. L-am folosit in toata casa: am spalat parchetul, fainta, gresia, aragazul, chiuvetele, oglinzile. Pentru suprafetele largi gen parchet, l-am folosit diluat in apa, iar pentru celelalte gen chiuveta, aragaz etc. l-am utilizat simplu, direct pe suprafata respectiva. In toate cazurile mi-a placut cum a curatat, desi mirosul de lamaie este un pic cam puternic pentru nasul meu.

Al doilea produs incercat a fost detergentul de rufe pe baza de nuci de sapun care mi-a ajuns pentru doua spalari:



Avand in vedere ca am fost mereu multumita de cat de bine isi fac treaba nucile de sapun, acest produs nu avea cum sa ma dezamageasca. A spalat foarte bine si rufele colorate, si pe cele albe, dar si prosoapele de bucatarie - alaturi de gulere si maneci, acesta este testul suprem pentru un detergent :)

Pentru rufele albe, regula esentiala cand spalati cu nuci de sapun este sa folositi fie bicarbonat de sodiu, fie un inalbitor ecologic, cum este cel primit de la Nuci de sapun pe baza de carbonat de sodiu. La masina de spalat, acesta se pune in sertarul in care inainte puneati detergentul.



Pana sa primesc acest produs, eu am folosit bicarbonat de sodiu si n-am avut niciun fel de problema cu rufele albe: au ramas impecabile. Cantitatea din pliculetul primit este suficienta pentru trei spalari.

Despre nucile de spalat nu am decat cuvinte de lauda si pentru ca deja m-am lungit, va sfatuiesc sa cititi despre ele si sa va minunati, apoi sa le incercati. Sunt o alternativa ideala pentru rufele celor mici sau pentru cei cu o piele sensibila. Ca sa nu mai spun ca pot fi refolosite de 2-3 ori (deci se fac economii serioase), ca nu polueaza si ca dupa ce au eliberat toata saponina pot fi folosite ca ingrasamant natural pentru plante.

Si daca vreti sa fiti eco pana la capat, in locul balsamului frumos parfumat dar chimic, folositi pentru clatire otet (de preferinta alb - Regal e foarte ok si cel mai ieftin), amestecat cu cateva picaturi de ulei esential. Va garantez un miros discret si natural.

Daca v-am stranit interesul, aruncati o privire pe site-ul Nuci de sapun, mai ales ca in perioada aceasta au o multime de oferte tentante ;)
Voi ce parere aveti despre nucile de sapun? Le-ati incercat, le veti incerca?


luni, 12 decembrie 2011

[Award] The Versatile Blogger

Probabil sunt ultima care scrie despre acest blog award primit inca de luna trecuta de la Meg, dar mai bine mai tarziu decat niciodata :) Meg, multumesc ca imi urmaresti blogul si iarta-mi, te rog, intarzierea, desi cunosti foarte bine motivele ;)


Premiul asta nu e gratis, trebuie sa spun si 7 lucruri despre mine, asa ca sa trec la treaba :)
  1. Uneori vorbesc fara sa gandesc si daca la o varsta mai frageda lucrul asta era amuzant si cei din jur imi spuneau ca ar fi trebuit sa ma cheme Gafencu, acum lucrurile nu mai stau asa. Stiu ca oamenii uita cuvintele, dar nu si felul in care i-ai facut sa se simta si, desi intentia mea nu este rea, la varsta asta nu mai am nicio scuza.
  2. Desi imi place sa gatesc si de obicei bucatele imi ies delicioase, sambata am facut cea mai proasta paine ever! Exteriorul ars si interiorul crud, un dezastru complet :(
  3. Ma gandesc sa renunt la acest blog si sa ma apuc de altul, in care sa povestesc despre experienta mea germana. Inca nu stiu daca sa continui aici sau sa imi fac unul complet nou.
  4. Urasc sa merg la cumparaturi, mai ales de haine.
  5. Uneori imi fac atat de multe griji, incat uit sa ma bucur de motivul acelor griji.
  6. Sunt dependenta de iubire.
  7. Sapte este numarul meu norocos si, uneori, simbolizeaza finalul unui ciclu. Am locuit aici fix 7 ani, iar acum ma indrept spre alte zari.
Acum ar trebui sa ofer acest premiu altor 15 bloguri, insa avand in vedere intarzierea cu care l-am onorat il ofer tuturor blogurilor pe care le urmaresc si le felicit pe fete pentru ce fac.


sâmbătă, 10 decembrie 2011

[Review] Lapte de corp hidratant - Cattier

Stiu, am o groaza de restante - tag, premiu, favoritele lunii, produse primite spre testare - insa prinsa in febra pregatirilor de mutare, nu mai gasesc nici timp, nici energie, nici tihna sa scriu pe blog. De fapt, sunt atat de stresata de faptul ca nu apuc sa rezolv tot ce trebuie si un pic panicata de uriasa schimbare care ma asteapta, incat numai la cosmetice nu-mi sta gandul. Sincera sa fiu, am zile in care ma limitez la igiena standard, fara alte rasfaturi. Dar sa las vaicareala la o parte si sa  va povestesc putin despre laptele de corp hidratant de la Cattier primit de la BioBeauty. 


Impresii:
  • in mod normal, laptele de corp este mai fluid, insa acesta este destul de gros si i s-ar fi potrivit mai degraba un recipient cu pompita sau unul tip cutie, cum sunt unturile de la The Body Shop, de exemplu;

  • avand o consistenta atat de densa, nu trebuie folosita o cantitate prea mare, pentru ca intra destul de greu in piele. Totusi, dupa ce laptele este complet absorbit, pielea ramane catifelata si moale;
  • este destinat pielii uscate si sunt multumita de hidratarea pe care o ofera, pentru ca nu simt nevoia sa-l aplic dupa fiecare dus - iar eu fac dusuri foarte fierbinti in fiecare seara;
  • contine extracte de vanilie si de cocos care ofera un parfum suav si dulceag, mai degraba de vanilie decat de cocos. Nu pot spune ca mirosul ma da pe spate, dar macar nu este puternic si nici persistent;
  • ingredientele sunt prietenoase cu pielea: naturale, bio, fara parabeni si phenoxyethanol:

In concluzie, mi-a placut laptele pentru corp de la Cattier pentru ca face ce promite, adica hidrateaza. Avand in vedere consistenta si parfumul, mi se pare potrivit mai degraba pentru sezonul rece. 
L-a incercat careva dintre voi? Cum vi s-a parut? 


joi, 1 decembrie 2011

[NOTD] Lac de unghii Deborah Shine Tech 12

Cred ca lacul acesta de unghii a fost al doilea din colectia mea, multa vreme saraca tare: un lac incolor, unul bej, un lac Maybelline de culoarea visinei putrede si acesta de la Deborah, primit cadou cu revista Unica, pe vremea cand inca imi mai cumparam reviste pentru femei. Deci acum 1000 de ani :)))

Asadar, am acest lac de unghii de foarte multa vreme si neavand multe optiuni l-am tot folosit, dar nu am reusit sa consum nici macar un sfert din sticluta de 8.5ml. Ieri, tot facand curatenie printre lucruri, am ajuns si la sertarul cu oje si pentru ca prietenele mele au tot vorbit despre lacuri rosii de Craciun, acesta mi-a sarit in ochi, ca tot nu l-am mai folosit de mai bine de un an.


A fost o regasire placuta, pentru ca nuanta aceasta chiar imi place mult si mi se pare minunata si pentru Craciun, dar si pentru o manichiura frumoasa de birou, in sezonul rece.

Impresii:
  • se aplica uniform, iar un strat este suficient;
  • nu se usuca foarte repede, insa am aplicat topul Better than Gel Nails de la Essence si am rezolvat problema;
  • nu prea-mi place pensula, parca e prea subtire si nici nu este taiata astfel incat sa faciliteze o aplicare curata;
  • culoarea imi place mult de tot, lacul este sidefat si are niste reflexii tare frumoase. Cu o placuta Konad sau niste stickere cu tematica specifica, cred ca ar iesi o manichiura tare draguta de Craciun ;)
  • fara un top coat, stralucirea paleste dupa o zi;
  • nu rezista mai mult de 2-3 zile si in loc sa se toceasca la varfuri, sare.
Swatch-uri:




In concluzie, nuanta imi place tare mult, dar nu as cumpara acest lac, pentru ca stiu sigur ca pretul unui lac de unghii Deborah sare de 10 lei, iar din punct de vedere calitativ nu straluceste. Voi ati incercat lacurile de unghii Deborah? Cum vi se par?

marți, 29 noiembrie 2011

[Review] Crema nutritiva de maini - Apidava

V-am povestit aici cat de incantata am fost cand am primit produsele Apidava si cat de nerabdatoare eram sa le incerc. Primul produs pe care l-am desfacut a fost Crema nutritiva de maini, pentru ca exact atunci ramasesem fara. Drept e ca aveam inlocuitori - unturile vegetale de care nu duc lipsa, diferite mostre uitate prin sertare etc. Insa trebuie sa recunosc ca o crema buna de maini este vitala, mai ales in sezonul rece.


O folosesc de o luna de zile, asa ca m-am decis sa va povestesc despre ea, mai ales ca acum se apropie sarbatorile si poate va bate gandul sa faceti cadouri cosmetice naturale, iar cum varietatea este bogata, nu strica sa aveti cat mai multe pareri.
Nu as vrea sa exagerez cu nimic, insa crema asta imi place foarte mult, poate cel mai mult dintre cremele de maini incercate de-a lungul vremii. Am oferit din ea si colegelor sau prietenelor mele, si chiar si mamei mele, care saraca are niste maini tare chinuite, poate de batranete.

Plusuri:
  • cel mai mult imi place faptul ca intra foarte rapid in piele. Urasc sa raman cu mainile unsuroase, mai ales cand sunt la serviciu si nu am chef sa-mi umplu tastatura, biroul si agenda de grasime. 
  • chiar daca intra rapid in piele, hidratarea se simte, iar pielea ramane fina si moale. Am observat ca hidratarea se mentine inclusiv dupa 2-3 spalari pe maini, indiferent de sapunul folosit.
  • este spornica. Desi intra rapid in piele, nu este nevoie de o cantitate mare de produs. Ultima poza din articol va arata cat am consumat intr-o luna, in conditiile in care nu am fost singura utilizatoare ;)
  • ingredientele sunt prietenoase din cate am studiat in dictionarul online al Paulei Begoun, iar producatorul spune ca ingredientele sunt 100% naturale. In mod normal, m-ar fi deranjat Paraffinum Oil si Phenoxyethanolul, insa sincera sa fiu nici nu stiu ce sa mai cred dupa cate surse am citit - care de care mai de incredere.

  • cutia este sigilata din fabricatie. Pentru mine asta a fost intotdeauna un plus. 

Minusuri:
  • mirosul nu este unul pe placul tuturor. Mie una imi place, insa unele persoane care au folosit crema au spus ba ca miroase a antic si de demult adica demodat, ba ca este inecacios. Nu stiu cum sa-l descriu, insa in orice caz nu miroase a miere asa cum ma asteptam. Desi e in capat de lista, parfumul se simte destul de puternic si este si persistent. Unei prietene i s-a parut ca are un miros oriental si i-a placut atat de mult, ca pe toata durata vizitei la mine a stat cu nasul in cutie :)
  • ca tot am pomenit cuvantul cutie, am ajuns la al doilea minus si anume recipientul. As fi preferat unul de tip tub, pentru ca este dificil sa imi tot bag degetele in cutiuta, mai ales cand am unghiile un pic mai lungi. Ca sa nu mai zic ca este total neigienic. Totusi, cutia se inchide bine si nu am avut probleme sa se verse, desi am purtat-o cu mine prin toate posetele :)


  • Funny stuff: pe eticheta aplicata pe spatele cutiei, numele produsului este Creama de maini :)  Aviz celor in charge.
Ca o concluzie, este un produs bun. Imi place si-l recomand. Numai la miros nu garantez, dar asta depinde doar de "nasul" vostru :) Crema are 50 de ml, costa 15 ron si o gasiti la diferite targuri, dar si in magazinul lor online, recent lansat.



duminică, 27 noiembrie 2011

[Preview] Noutati in teste (1)

Ocupata cu pregatirile de mutare, luna asta am lasat un pic blogul deoparte, insa nu si produsele primite spre testare. Asa ca azi mi-am propus sa va povestesc pe scurt despre produsele primite in ultima vreme, urmand sa revin cu articole detaliate.

Acum doua saptamani am avut bucuria sa aflu ca am fost selectata sa particip la campania de testare organizata de catre cei de la Nuci de Sapun. Folosesc nucile de sapun de mai bine de un an, insa eram foarte curioasa sa incerc si alte produse de curatare pe baza de nuci de sapun. Asa ca la scurt timp dupa ce am primit coletul, le-am folosit si abia astept sa va scriu despre ele.


La cateva zile dupa ce am primit coletul cu nuci de sapun, a sosit altul, tot datorita faptului ca am fost selectata in alta campanie de testare, si anume cea organizata de Complexul Apicol Veceslav Harnaj, cu ocazia lansarii unor noi produse: doua creme pentru calcaie, masca pentru ten si balsam pentru buze. Asa ca mare mi-a fost bucuria cand am deschis coletul si le-am gasit pe toate aranjate frumos:


Crema Apidermaliv am mai primit-o cu ocazia primei lor campanii, insa mi s-a parut prea grasa pentru sezonul cald, asa ca am amanat-o pentru toamna si o folosesc de ceva vreme, asfel incat voi reveni curand cu un review detaliat. De restul produselor inca nu m-am atins, pentru ca mi-am promis sa nu incep produse pe care le folosesc deja. In continuare folosesc balsamul de buze si crema de calcaie de la Apidava, despre care voi scrie tot in curand, sper.

Al treilea pachet l-am primit saptamana aceasta si tot in cadrul unei campanii de testare, organizat de data aceasta de BioBeauty. Campania aceasta a avut la baza o idee inedita (tipic Roxanei), care ne-a oferit sansa sa ne alegem produsul pe care doream sa-l primim spre testare. Eu am ales laptele hidratant pentru corp de la Cattier, pe care l-am incercat chiar din seara zilei in care l-am primit.


Dupa cum se vede treaba, am ceva munca de depus :) Dar este atat de placutaaaa! Le multumesc inca o data celor care mi-au oferit produsele lor pentru testare, pentru sansa si pentru incredere.

Despre ce v-ar placea sa cititi mai intai? Ati folosit si voi produsele prezentate? 

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

[DIY] Scrub hidratant homemade

N-am mai scris demult despre un produs handmade, dar asta nu inseamna ca am renuntat sa mai fac una alta ;) Ca de exemplu scrubul de mai jos.


Ideea mi-a venit dupa ce am vazut ca raman fara scrubul meu preferat de la Refan, despre care v-am povestit aici si aici. Asa ca vazand ca pentru urmatoarea baie raman fara scrub, am zis sa amestec ramasitele cu diferite ingrediente naturale, ca sa obtin ceva similar.

Astfel, am folosit:
Pe toate le-am amestecat direct in recipientul scrubului Refan, pastrand astfel mirosul de flori de cires si bucurandu-ma de un scrub natural. Datorita uleiului pielea a ramas hidratata si n-am mai simtit nevoia unei lotiuni. Sarea nu se dizolva rapid, asa ca exfolierea este profunda si temeinica. 

Puteti sa inlocuiti sarea Epsom cu sare de mare de exemplu, iar pudra de fructe cu plante sau cu tarate. Uleiul de samburi de struguri este tonifiant si nu foarte gras, dar si acesta poate fi inlocuit cu alte uleiuri pe care le aveti in casa. 

Ce scruburi preferati voi? Cumparate din comert sau preferati sa va jucati cu diferite combinatii naturale?



joi, 10 noiembrie 2011

[TAG] 20 de intrebari

Megut stie ca nu pot s-o refuz - pentru ca mi-e tare draga! - asa ca m-a tagguit sa raspund la 20 de intrebari. Ioi, ce de intrebari! Haideti sa trecem la treaba:

1. In ce oras locuiesti?
Inca in Bucuresti...

2. Care este primul lucru pe care il faci cand pornesti PC-ul?
Imi verific mailul.

3. Iti place aspectul tau?
Per anslamblu si in general da. Sunt cateva chestii pe care le-as schimba la mine, dar cel mai mult ma nemultumeste greutatea :( Nu reusesc sa raman la o greutate care sa ma avantajeze, pentru ca imi place prea mult sa mananc...

4. Care este ritualul tau de spalare a parului? De cate ori pe saptamana iti speli parul?
Ritualul depinde de timp si de stare. Daca dispun de ambele, mai intai imi fac un tratament natural pe baza de uleiuri si unturi vegetale, apoi sampon si gata. Daca sunt pe fuga, aplic un sampon si un balsam sau o masca, niciodata impreuna.
Obisnuiesc sa ma spal o data pe saptamana, de obicei duminica.

5. Ai un iubit? Ce apreciezi cel mai mult la el?
Am un iubit :) Cel mai mult ii apreciez rabdarea, calmul, inteligenta emotionala si deschiderea.

6. Care este melodia preferata in acest moment?



De fapt, tot albumul Fallen Feathers imi place la nebunie!

7. Ce preferi dintre cafea, ciocolata calda si capuccino?
Toate trei, dar in diferite variante: cafea cu mult lapte si mult zahar, ciocolata rece (adica tableta :D) si capuccino frappe.

8. Iti amintesti invatatoarea? Cum arata?
Cum sa nu mi-o amintesc pe doamna Dorobantu? Ne-a chinuit teribil cu o groaza de probleme la matematica (ati auzit de cele cu banci si elevi?), cu cantece si scenete pentru brigada artistica, insa mi-o amintesc cu drag pentru toata daruirea de care a dat dovada.
Era (sper ca inca este) scunda, cu parul grizonat tuns scurt si schioapa.

9. Ai fost indragostita de vreun profesor? Daca da, ce te-a facut sa te indragostesti de acesta?
De doi chiar! :)) Primul a fost proful de romana, Stanica il alintam, un mos simpatic care ne punea sa invatam toate poeziile kilometrice pe care le studiam in liceu. Nu stiu ce m-a atras la el, insa o vreme facusem o adevarata pasiune pentru el :)))
Al doilea nu mi-a fost prof, ci doar in comisia de la bac, Naparu il chema. Mi-a placut atitudinea lui si mai arata si bine :)

10. Iti plac clatitele?
Nu in mod special. Mananc foarte rar, si atunci prefer cu ciocolata sau cu miere si nuci. Imi plac mai mult prajiturile, cremele, alea ma omoara pe mine :)


11. Care sunt programele tv favorite.
Nu ma uit la tv. Insa in liceu, emisiunea mea preferata era Serata muzicala cu Iosif Sava. Era un mix excelent de muzica buna si cultura.

12. Cum te vezi peste zece ani?
Implinita.

13. Zodia ta este...
Sagetator. Sunt extrem de mandra de zodia mea, cred ca toti sagetatorii sunt asa. Atat de mandra, ca eram gata sa-mi tatuez semnul zodiacal direct in talpa ;)


14. Pentru ce sau pentru cine ai face un sacrificiu?
Pentru mine sau pentru familia mea.

15. Ce culoare are camera ta? De ce ai ales-o?
Un crem deschis, pentru ca este o culoare linistitoare si usor de asortat.

16. Cand ai spus ultima oara o minciuna?
Nu prea mint, deci nu-mi aduc aminte.

17. Ce-ti displace cel mai mult la tine?
Eh, putine nu-s. Dar ca sa ma limitez: metabolismul :)

18. Cum reactionezi cand esti nervoasa?
Mmmm, nu prea placut pentru cei din jur... Spun tot ce-mi vine la gura si uneori ridic tonul. Lucrez sa ma temperez, desi sunt pasionala din fire. Insa este suficient sa dau afara si-mi revin rapid.

19. Ce ai visat ultima data?
Nu-mi aduc aminte visele, stiu insa ca-l visez aproape in fiecare noapte pe iubitul meu :) Da, sunt foarte indragostita! :)

20. Arata-ne o imagine care spune ceva despre tine sau care te caracterizeaza.


Cam asta fuse tagul... Cine vrea sa-l preia?



marți, 8 noiembrie 2011

[Review] Balsam si masca de par Ultimate Repair - Gliss

Dupa doua luni de utilizare a celor doua produse, alaturi de sampon despre care am scris deja aici, am reusit sa-mi fac o parere clara despre cele doua produse. Din pacate, toate trei intra la categoria dezamagirilor :( La sampon am renuntat la scurt timp dupa ce am scris articolul dedicat, intrucat mi-am dat seama ca nu scalpul meu era de vina, ci samponul.


Va spuneam ca m-a umplut de matreata, o problema cu care nu m-am confruntat decat foarte rar. Am sperat ca scalpul se va acomoda cu noile produse, dupa ce aproape doi ani de zile am folosit exclusiv sampon si balsam de la Natura Siberica, cu care m-am impacat excelent. Ori parul meu nu mai accepta decat produse blande, naturale, ori gama aceasta de la Gliss nu este formulata adecvat. 

In ciuda dezamagirii, masca si balsamul au si puncte forte, similare samponului:
  • descurca parul;
  • nu-l ingrasa;
  • miros placut si discret.
La puncte slabe, in afara de matreata, o sa adaug ca:
  • nu repara structura firului de par, fapt observat de coafeza mea in urma cu doua saptamani, deci dupa aproape doua luni de utilizare constanta. Drept este ca in afara de foarfeca, nu prea exista remediu pentru firele despicate, insa mi-a spus ca parul meu arata uscat si chinuit. 
Am renuntat la samponul Gliss, inlocuindu-l cu cel de la Natura Siberica (cel galben, pentru par obosit si slabit), si am folosit o data balsam, alta data masca, sperand ca matreata sa dispara. Din pacate, inca ma confrunt cu ea, asa ca am renuntat complet la toata gama. Acum ma spal cu rhassoul si-mi aplic diferite masti pre-samponare



sâmbătă, 5 noiembrie 2011

[Favorite] Octombrie 2011

Luna trecuta am tras chiulul la postarea de acest gen, pentru ca nu am mai incercat nimic nou. Insa in octombrie am folosit cateva produse noi care mi-au placut si despre care voi scrie astazi. 


Uleiul de dus Ombia Med l-am primit de la o prietena din Germania si-mi place foarte mult. Nu miroase cine stie ce, insa hidrateaza excelent! Eu obisnuiesc sa fac dusuri/ bai fierbinti care - stie toata lumea - usuca pielea. In afara de asta, odata cu venirea frigului, pielea - de pe fata si de pe corp - are nevoie de un alt tip de ingrijire, deci de alte produse. Iar uleiul de dus mi se pare ca inlocuieste cu succes gelul de dus frumos parfumat folosit in timpul verii, dar nu la fel de hidratant. Plus ca de cele mai multe ori sunt atat de obosita seara, incat nu am rabdare sa ma cremuiesc dupa fiecare dus, iar uleiul acesta este numai bun. Unde mai pui ca nu sta prost nici la capitolul ingrediente ;)



In afara de hidratare, pentru mine este importanta si exfolierea saptamanala. Unii spun ca e bine ca aceasta exfoliere a pielii corpului sa se faca si de doua ori pe saptamana, insa pentru mine este suficient o singura data. Si nu ma plang ca nu-mi este pielea fina, ba din contra ;) Luna trecuta vedeta exfolierii a fost un scrub de la Refan, cumparat din Bulgaria asta-vara. Am mai scris despre scrubul Refan aici. Acesta miroase a flori de cires, o folie! Toata baia mirosea cand il foloseam, iar mirosul se pastra si pe piele pana a doua zi chiar. Avand in compozitie si uleiuri vegetale, si acesta ma scutea de lotiunea de corp de dupa baie. Si credeti-ma, n-am avut niciun fel de probleme cu uscaciunea.


Tot la capitolul exfoliere, de data aceasta faciala, luna trecuta am descoperit un scrub care mi-a placut tare mult. Este o mostra dupa cum se poate observa in poza, asa ca nu-i cunosc ingredientele. Din cate stiu insa, fetele sunt multumite de produsele cosmetice de la Himalaya. Pana la el, ma exfoliam cu tarate pe care le aplicam impreuna cu spuma demachianta de la Boots. Si acelea curata minunat, insa avantajul scrubului de la Himalaya este ca nu mai murdaresc cada si nu mi se mai umple parul de tarate :))


In ceea ce priveste machiajul, nu ma pot lauda cu descoperiri noi. Incerc sa consum ce am pana una alta, ca si-asa beauty case-ul meu da pe-afara :) Insa cand vine vorba de oje intru in fibrilatii de cate ori vad o nuanta pe gustul meu. Cu lacul de unghii de la Essence - Time for romance - a fost la fel. In momentul in care l-am vazut, l-am vrut! 


Eu nu ma prea dau in vant dupa ojele sclipicioase, dar dupa ce am vazut cateva imagini pe net, am zis ca musai sa o am. Este minunata intr-adevar, si merge folosita si simpla (eu am dat 4 straturi ca sa obtin o culoare uniforma), dar si ca top coat peste un alt lac colorat. Singurul minus este dificultatea de a o da jos: imi trebuie o ora!!! Am incercat diferite metode, insa nu renunt. Mai jos o vedeti impreuna cu Make it golden,  alta sclipicioasa in voga de la Essence, ambele aplicate intr-un singur strat peste un lac rosu. 

PS. Iertati manichiura ciobita, am facut pozele dupa o saptamana de purtare!



Acestea au fost descoperirile si favoritele lunii octombrie. Luna viitoare o sa am mai multe ;)



sâmbătă, 29 octombrie 2011

[Preview] Bunatati de la Apidava

La inceputul acestei saptamani am avut parte de o surpriza minunata de la Apidava, despre care as vrea sa va scriu azi. Cred ca cel mai cunoscut produs al celor de la Apidava este mierea Roua florilor, insa coletul cu bunatati primite de la ei continea noua lor gama de produse cosmetice Royal Honey, pe baza de miere, ceara, propolis si laptisor de matca. Nu-i asa ca suna bine? 


Ce am primit:
  • Gommage cu miere si argila;
  • Masca nutritiva de fata cu miere, argila si laptisor de matca;
  • Crema nutritiva de maini;
  • Apa de gura cu propolis si extracte din plante;
  • Crema regeneranta cu miere, laptisor de matca, vitaminele A si E;
  • Crema hidratanta cu miere, propolis si ceara de albine;
  • Crema contur ochi cu miere, laptisor de matca si uleiuri vegetale;
  • Balsam de calcaie cu ceara si propolis;
  • Balsam de buze cu ceara si miere de albine;
  • Sapun cu miere si aroma de portocale si grepfruit;
  • Sapun exfoliant cu miere si polen;
  • Sapun exfoliant cu lapte si tarate.




O multime de produse, nu-i asa? Va dati seama ce bucuroasa si uimita am fost! V-am spus ca de ceva timp am inceput un project pan si incerc sa termin produsele incepute, asa ca imi cam ardea buza dupa ceva nou :) Imediat ce am primit coletul si dupa ce am reusit sa ma opresc din "prizat" sapunurile (miros absolut senzational!), am incercat balsamul de buze si crema de maini. Ambele miros la fel, dulceag, poate cam  puternic pentru unii, insa mie imi place. Apoi le-am luat la studiat pe fiecare in parte. Am citit pliantul insotitor, etichetele si am cautat in dictionarul Pasagerei informatii despre cateva dintre ingredientele produselor. Ei bine, la prima verificare, produsele sunt bine formulate, iar etichetele nu mint! Ce scrie, aia se gaseste si in lista ingredientelor pe primele pozitii.

Acasa, dupa un dus fierbinte, am aplicat si balsamul pentru calcaiele mele chinuite peste vara de sandale si flip-flops. Cu greu m-am abtinut sa nu ma ating si de restul produselor, insa cum incep sa termin din cele incluse in project pan, ma apuc de ele :) Pot sa spun insa ca prima impresie este pozitiva. 

Multumiri inca o data celor de la Apidava si felicitari pentru produse! Le urez succes cu aceasta gama si va invit sa le descoperiti si voi! Ce produs va tenteaza in mod deosebit?


joi, 27 octombrie 2011

[Review] Masti cu argila si alte minuni

V-am povestit in mai multe randuri ca utilizez in mod constant masti pe baza de argila, pe care o combin cu ce gasesc prin cutia cu minuni (aka cutia cu uleiuri vegetale si esentiale, pudre de fructe, activi cosmetici etc.). Pliculetele de mai jos le-am luat de la cei care vand produsele Natura Siberica, de la Targul pentru o viata sanatoasa (cred ca, din pacate, nu se mai organizeaza acest targ, fiind inlocuit cu altele). Cand le-am vazut pe toate rasfirate intr-un cosulet, am luat din fiecare cate o bucata, ca sa le incerc pe toate. 


Ce avem aici:
  • argila albastra cu minerale de la Marea Moarta, spirulina si chitosan;
  • argila albastra tonifianta cu afect anti-rid;
  • argila rosie purificatoare si de albire cu rhodiola rosea si ginseng;
  • argila verde nutritiva si antirid cu musetel si melissa;
  • argila alba cu efect de albire si anti-rid.
Primul pliculet l-am folosit pentru impachetari anticelulitice. Continutul mi-a ajuns doar pentru o singura aplicare pe pulpe si pe fese. Evident ca dupa o singura folosire nu pot sa spun ca am vazut efectul anticelulitic, insa mi-a lasat pielea fina si cu un aspect ferm. Pudra am amestecat-o cu apa florala de verbena, despre care se spune ca are proprietati anticelulitice si imbunatateste aspectul pielii.

Restul pliculetelor le-am folosit pentru masti faciale (aplicate si pe gat si pe decolteu). Argila este minunata pentru ten si fiecare tip de argila are anumite proprietati:
  • argila albastra are efect anti-rid, antimicrobian si este benefica tenului acneic sau afectat de cuperoza;
  • argila rosie calmeaza inflamatiile pielii si revigoreaza tenul cu aspect tern sau obosit;
  • argila verde purifica si revitalizeaza toate tipurile de ten, insa in mod special tenul gras sau mixt;
  • argila alba este potrivita in special tenului sensibil, iritat, uscat sau matur.
Fiecare pliculet are 60 grame si costa 5 RON.

Imi place sa aplic genul acesta de masti pe baza de argila in fel si fel de combinatii: cu ape florale sau cu uleiuri vegetale, renuntand definitiv la mastile din comert. Voi ce preferati?


marți, 25 octombrie 2011

[NOTD] Summer nails vs. autumn nails

Ieri am dat peste niste poze pe care probabil le pastrasem pentru o postare pe blog si m-am gandit cu dor la vara care s-a incheiat. Mi-e dor de lumina din aceste poze, iar acum, cand nu mai am parte de ea, am senzatia ca nu reusesc sa mai fac nicio fotografie reusita.

Asa mi-a venit ideea unei postari despre o manichiura de vara si una de toamna, cand nici lumina si nici culorile nu mai sunt aceleasi. 

VARA, un mix de P2 nr. 600 Jetset si Essence nr. 48 Meet Me Now!




TOAMNA, Aroma nr. 056:





Voi ce preferati: vara sau toamna?