[Review] Sapun cu miere de cimbru si propolis
Intr-o zi insorita de duminica mi-am luat inima-n dinti si m-am dus la un targ cu care n-aveam nicio treaba, doar pentru ca acolo urma sa cunosc doua bloggerite dragi mie. Este vorba despre targul V for Vintage, editia green din octombrie, la care au participat si Roxana de la BioBeauty si Olivutza de la Olivo si BioBunatati. Astfel, de la un targ de vintage, eu am plecat cu o sacosa de cosmetice :)
Azi vreau sa va povestesc despre sapunul cu miere de cimbru si propolis de la Olivo, care ne-a placut la nebunie si mie si sotului. Pana la acest sapun, prietenul meu folosea doar geluri de dus cumparate de pe unde calatorea in afara tarii. In afara de roll-on-ul de la TANF si BalmBalm-ul cu geraniu, nu a mai incercat produse organice, pentru ca el este cam refractar la smacuri si nu le accepta decat in situatii extreme de buze, maini sau ten crapate. Ei bine, dupa ce m-am spalat prima data cu el, toata baia s-a parfumat, iar al meu a renuntat definitiv la gelurile lui de dus! Zice ca a avut o revelatie si de atunci insista sa mai cumparam si altele, pe toate daca se poate :)
Sapunul acesta m-a cucerit cu mirosul lui, absolut minunat. Gama are in total patru tipuri (cu propolis, cu ulei de masline, cu lavanda si simplu, doar cu miere de cimbru), toate miros frumos – deoarece contin parfum – si-mi pare rau ca m-am zgarcit si-am luat unul singur, dar promit sa mi le iau pe toate. L-am luat in special pentru zona intima, insa la cat de frumos miroase, nu ma pot abtine sa nu ma spal cu el si pe corp, mai ales ca mirosul se pastreaza destul de mult timp. Face multa spuma, la final pielea scartaie de curatenie, dar nu o simt uscata. Partea mai putin placuta este ca se consuma cam repede.
In magazinul online, sapunul costa 9 RON pentru 100g, dar acum este la oferta speciala si costa 7 RON! Deci dati iama in ele, pentru ca n-o sa va para rau decat ca ati luat prea putine ;)
Comentarii
Trimiteți un comentariu