vineri, 5 iulie 2013

[Favorite] Iunie 2013

Inca nu ma pot obisnui cu gandul ca este iulie - si iata, prima saptamana a trecut deja! In timp ce altii se relaxeaza pe malul marii sau la terase, adapostindu-se de soarele toropitor, eu ma uit pe geam si cant vestitul refren: "Si afara ploua ploua, si-i trecut de ora 9..." Mda, vara aceasta, in Germania, vremea si-a cam batut joc de noi :(
Luna trecuta a fost plina, am avut multe premiere, multe bucurii si noutati, dar nu pe plan cosmetic, dupa cum veti vedea in cele ce urmeaza. Am iesit cat am putut de des, m-am intalnit cu prietenii, am citit si m-am bucurat de fiecare moment de liniste, departe de agitatia de la serviciu. 

Asadar, in luna iunie, prea multe noutati cosmetice nu am avut, ba chiar am incercat sa fiu constanta si sa nu incep alte produse noi, chiar daca ma asteapta destule. Ma gandeam chiar sa incep un al doilea project pan, pentru ca pe primul cred ca l-am bifat cu succes :) 


Asa putine cum sunt, acestea sunt produsele care m-au bucurat/ rasfatat cel mai mult luna trecuta si zau ca le-am ales fara nicio retinere. Sa va explic de ce:

  • BB Cream-ul Idealia de la Vichy m-a cucerit de la prima aplicare. Imi place la nebunie luminozitatea pe care o confera tenului, faptul ca nuanta mi se potriveste perfect, ca are SPF 25, ca se intinde frumos, ca hidrateaza eficient, dar si mirosul delicat. In afara de asta, pare sa fie si foarte spornic, pentru ca nu trebuie aplicata o cantitate mare de produs desi, cand vine vorba de protectie solara nu ma zgarcesc. Singurul minus este ca dupa cateva ore incep sa lucesc, chiar daca folosesc si o pudra matifianta. Ca sa rezolv problema, mi-am luat niste servetele matifiante si e mai bine. Cu toate astea, daca nu m-ar astepta alte creme de fata de zi si alte fonduri de ten, as cumpara acest BB Cream fara nicio ezitare. Si poate candva, cand mai termin din stoc, o voi face.
  • gelul de dus Thermal SPA Ocean Vitality de la Palmolive a fost preferatul lunii, chiar daca mai am desfacute inca alte doua. L-am preferat in primul rand datorita mirosului, care chiar imi da senzatia de SPA, de relaxare, de rasfat :) Face spuma din abundenta (care merge folosita si pe post de spuma de ras), curata bine, dar i-am gasit si un minus: uneori simt ca-mi usuca pielea de pe picioare si trebuie sa aplic imediat o lotiune de corp, ca sa nu mai am acea senzatie neplacuta de piele care tine. Cum mai am vreo 4 sau 5 lotiuni de corp neincepute, acest minus nu m-ar impedica sa cumpar si alte geluri de dus Palmolive, dupa ce ieri, intr-o drogherie, am mirosit multe si toate mi-au placut :)
  • fardul de pleoape Set Your Sign nr. 19 de la Douglas a fost culoarea favorita in luna iunie. Desi prefer fardurile sidefate, iar acesta este mat, nuanta imi place atat de mult si se potriveste atat de bine cu ochii si tinutele mele, incat am intins mana dupa el aproape zilnic. In functie de cantitatea de produs aplicata, nuanta poate fi mai palida, mai discreta, sau puternica, dar fara a fi stridenta sau de prost-gust. L-am combinat cu albastru sau verde, doua dintre combinatiile preferate de culori. 
  • cred ca stiti deja ca sunt o mare bautoare de ceaiuri. Daca nu stiti, colegii de la serv stiu cu siguranta, pentru ca ii enervez in fiecare dimineata cand le iau apa fierbinte pentru cafea :)) Ceaiul Energie si Dinamism de la Das Gesunde Plus (marca DM) cu lemongrass, menta si ghimbir mi-a energizat diminetile pline de la birou si mi-a dat o stare de bine nemaipomenita. Mi-au placut la nebunie gustul si aroma deosebite, chiar daca niciodata nu m-am dat in vant dupa ceaiul de menta. Cu siguranta este un ceai pe care il voi recumpara!
  • in luna iunie a plouat foarte des aici, asa ca in serile sau zilele in care nu puteam sau nu aveam chef sa   ies afara, am preferat sa stau in pat cu cate o carte. De obicei, citesc cate 2-3 carti in paralel, de diferite tipuri. De fiecare data am si un roman usurel, iar Castelul palarierului de A.J. Cronin a fost numai bun. Este un roman clasic, cu descrieri uneori cam ample si pe alocuri plicticoase, dar cu o actiune bine inchegata si cu o morala cunoscuta de toata lumea: Cum iti asterni, asa dormi sau Semeni vant, culegi furtuna
  • desi nu-s experta si nici interesata de ultimul racnet in materie de gadgeturi, luna trecuta mi-am facut cadou un smartphone pe care mi-l doream de cand a aparut: Samsung Galaxy S4. Chiar daca nu-l folosesc la capacitatea maxima si nu-i cunosc perfect toate functiile, am preferat sa iau ultima aparitie pentru ca nu-s genul care sa-si schimbe telefoanele prea des. Deciziile de genul asta ma streseaza prea tare, pentru ca trebuie sa citesc tot felul de articole, comparatii etc., cu date tehnice care ma plictisesc si de care nici n-am habar. Imi place de mor ♥ Este subtire, usor, face poze excelente, are niste alarme superbe (dimineata este o placere sa ma trezesc :) ), iar claritatea imaginii este deosebita. Ca telefon l-am folosit de putine ori, in rest citesc, scriu, fac poze si liste in memo :). Una dintre cele mai tari intrebuintari pe care i le-am gasit este pe post de GPS (aici toata lumea are) si-s extrem de multumita de aplicatia folosita (Navigon). Mi-am instalat si un batery saver care chiar functioneaza, asa ca ajung sa incarc bateria o data la doua-trei zile. Una peste asta, sunt tare incantata de achizitie :)
Acestea au fost favoritele lunii iunie: putine, dar bune - zic eu :) Daca vreti sa aflati mai multe detalii despre vreun produs in mod special, lasati-mi un comentariu. Sau mai bine, lasati-mi un comentariu oricum :))


17 comentarii :

  1. mi-a placut foarte mult cartea, este foarte buna :)

    http://aaannniiieee.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  2. Castelul palarierului este unul dintre romanele mele preferate si ma bucur sa vad ca si tie iti place. Despre BB Cream-ul Vichy am auzit numai de bine si parca as fi tentata sa-l iau. Oare o fi bun pentru ten uscat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am ten mixt si daca ma "ingras" de la ea, ma gandesc ca o fi bun pentru tenul uscat :)) Ei spun ca este buna pentru toate tipurile de ten. N-ai cum sa faci rost de o mostra?

      Ștergere
    2. Da, este bun si pentru tenul uscat. :)

      Ștergere
  3. Hehe, am avut si eu gelul Palmolive (foarte fain!) si ceaiul :) Sunt curioasa ce ingrediente are bb cream-ul Vichy, ceva iritanti?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma gandesc sa fac un review BB Creamului si o sa vezi atunci. Eu sincera sa fiu nu am verificat :)) Am cam lasat-o balta ;) Ma uit sa nu aiba alcool denat si cam atat :))

      Ștergere
  4. Mie mi-ar placea sa vad poze cum te-ai machiat cu fardul mov. Mihaela Adriana D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am reusit sa fac nicio poza decenta, ca as fi pus :( Mai incerc, doar ca dimineata sunt cam mereu pe fuga :))

      Ștergere
  5. Ce nuanta frumu. are fardul!!!! Like! Like! :)

    Din gama aceea de gel de dus, am avut unul movuliu care si-a facut treaba. Imi place forma sticlutei, usor de manevrat la dus.
    Eu acum-s innebunita dupa noile geluri de dus-crema Elmiplant. Mi se par foarte bune. Curata bine, fara a usca excesiv pielea. In egala masura imi plac cele de la Dove. E imposibil sa n-am un produs Dove in baie :), acum de ex. am sampon si sapunuri. :)

    Nu cunosc cartea, dar din descrierea ta, trebuie sa fie o lectura placuta. Imi place morala. :) Perfect adevarata!

    Tel.-ul mi se pare o investitie foarte,foarte buna. E multifunctional si subtirel, adica perfect pentru noi, fetele!
    Imi place mult camera de 13mp si faptul ca are GPS. Daca poti vizualiza si documente gen pdf sau office, e gadgetul perrrfect!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este foarte frumasa, musai sa o surprind in poze ;)

      Nu am incercat gelurile de dus Elmiplant, dar am citit de bine despre ele.

      Cred ca pot vedea si pdf si office, inca nu i-am descifrat toate tainele :))

      Ștergere
  6. Te rog, spune-mi si mie ce batery saver ai de te tine bateria 2-3 zile, ca si eu tot S4 am si ma tine doar o zi si jumatate (ca si tine nici eu nu il folosesc la capacitate maxima).
    Ahh, si eu iubesc telefonul asta.
    Cat despre cei si carte , sunt niste ponturi bune. De citit am citit mereu intr-o vselie, iar ceai beau si in zilele calde.

    Pupici,
    Maria:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aplicatia pentru batery saver se numeste Green Power Free. Daca o descarci, sa-mi spui cum ti se pare. Eu sunt foarte multumita de ea.

      Ma bucur ca ai gasit ponturi bune in carte si ceai, sunt sigura ca-ti vor placea ambele ;)

      Ștergere
  7. Am incercat si eu o mostra de BB cream Vichy si mi-a placut, desi am alte favorite. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu nu m-am inteles cu BB cream-ul de la Vichy si l-am dat unei prietene. Acum parca-mi pare rau ca nu i-am mai dat o sansa...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau ca nu ti s-a potrivit, dar sunt sigura ca gasesti tu altceva ;) Sa nu-ti para rau, daca nu ti-a placut din primele aplicari, slabe sanse sa te mai fi atins de el. Asa, ai facut 2 persoane fericite: prietena ca a primit un produs care i se ptriveste si tu ca ti-ai luat altceva ;)

      Ștergere