[TAG] Plan de lectura

Leapsa asta am primit-o de la Sim, care a avut o idee de laudat. Cititul este singura activitate de care nu ma plictisesc niciodata (acum depinde si de carte) si la care revin ca la un refugiu dupa perioade in care nu ma pot bucura de asta. Calatorind aproape zilnic cu metroul, in afara de mp3 player, port cu mine tot timpul o carte. 
Despre cartile care m-au acaparat complet de-a lungul timpului as putea vorbi mult, dar Sim vrea sa stie care sunt cartile pe care planuiesc sa le citesc. Ei bine, deocamdata am doua, cumparate deja, si alte doua pe care intentionez sa mi le cumpar.


Prima este o carte recomandata de mama mea care, in materie de citit, are niste gusturi extraordinare. Probabil cu ea seman cand vine vorba de pasiunea pentru lectura. Este vorba despre Triumful prostiei de Belinda Cannone, aparuta la editura Nemira. In acest "mic tratat despre prostia inteligentei" Belinda Cannone analizeaza mecanismele prostiei inteligentei, deseori impotmolita in ideile pe care le acceptam de-a gata. Este o scriere amuzanta, ironica despre mintile noastre intesate de atata cunoastere :)

A doua carte am primit-o de la nasa mea, un gest care m-a bucurat tare mult, avand in vedere pasiunea mea pentru literatura rusa si jena ca, pana acum, nu am citit nimic de acest autor. Ma refer la piesele de teatru scrise de A.P. Cehov: Livada de visini, Unchiul Vania si Pescarusul. Nu stiu cum am ajuns sa nu-l citesc pe Cehov si nici macar sa-i vad piesele, jucate cu atata succes pe scenele de teatru de la noi. Chiar zilele trecute citeam ca piesa Livada de visini este tare reusita, asa ca planuiesc sa ajung s-o vad... inainte sau dupa ce o citesc.

Cam acestea sunt cartile de pe noptiera/ din geanta, dar mai am in plan doua carti care imi fac cu ochiul. Zilele trecute mi-am luat si eu revista The One pentru lotiunea micelara de la Ivatherm si la sectiunea Carte am citit 2-3 randuri care mi-au starnit interesul pentru Juan Jose Millas - Doua femei la Praga. Uneori trebuie sa recunosc ca ma atrag cartile sumbre, depresive si am senzatia ca asa e si aceasta carte. Tinand cont ca toata lumea recomanda Praga si eu n-am ajuns inca acolo (spre frustrarea mea), sper sa ma bucur macar asa de atmosfera pragheza.
Alta carte pe care intentionez sa mi-o cumpar sau sa o imprumut si despre care am auzit multe cuvinte de lauda este Padurea norvegiana de Haruki Murakami. Am inteles ca va fi si ecranizata. Recunosc ca nu sunt foarte familiara cu literatura japoneza si cum subiectul pare interesant, cred ca va fi o lectura placuta.

Cam asta am in plan sa citesc dupa ce scap de chinul legislatiei pentru permisul auto. Da, stiu, este rusinos ca-mi iau permisul abia acum, dar ce sa fac, am avut alte lucruri importante de facut... oare?
Leapsa merge mai departe la toti cei interesati de subiect :)

Comentarii

  1. Am citit (aproape) toate cartile lui Haruki Murakami, eu fiind o impatimita a tot ce implica Japonia si iti pot zice ca merita! La prima vedere par deorganizate, fara a transmite un mesaj anume, dar in esenta, sunt niste carti minunate ce te pun pe ganduri. Foarte frumoase! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multa bafta cu legislatia. Si mai ales cu traseul. Eu sunt sigura ca o sa il iei cu bine, dar emotiile sunt inevitabile. :)
    Cartea lui Haruki Murakami trebuie sa o caut si eu, am vazut si la Evergreen ca o citeste.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare