[Review] Masti de par - Balea

Incep prin a scrie ca-s o cascata! Postul asta l-am inceput cu ceva timp in urma, dupa ce am testat doua masti de par de la Balea. Am pastrat ambalajele o vreme, dupa care am facut poze, ca sa nu le mai sterg de praf pe birou. Eram atat de sigura ca am facut poze, incat am aruncat ambalajele si acum, cand am vrut sa continui articolul, ia pozele de unde nu-s!
Stiu cat sunt de importante pozele, asa ca am cautat pe google images, dar gasesc orice de la Balea, mai putin mastile mele :( O singura poza am gasit, foarte slaba calitativ, dar macar va faceti o idee despre ce e vorba...

Ori de cate ori merg la DM ajung sa-mi iau tot felul de chestii, inclusiv produse pe care mi le pot face singura acasa, din ingrediente naturale si fara chimicale. Insa uneori toate arata atat de atragator si-mi stranesc curiozitatea si pofta, incat nu ma pot stapani sa nu pun in cos cate o prostioara. Ultima data prostioarele au fost doua masti pentru par vopsit marca Balea.


Prima pe care am incercat-o a fost masca pentru par vopsit, cu piersici. Mirosul nu este foarte puternic, dar se simte. Este placut, pentru cele carora le plac aromele fructate, cum este cazul meu ;) Textura este cam fluida pentru o masca de par, asemanatoare unui sampon, de fapt. Nu am observat cine stie ce luciu, dar mi-a lasat parul moale si foarte usor de descurcat.

A doua masca a fost tot pentru par vopsit, cu lapte de cocos. Eu nu suport mirosul de cocos, nici in cosmetice, nici in prajituri, dar pentru ca multe bloguri si site-uri lauda uleiul de cocos si calitatile lui miraculoase pentru par (si multe altele), am zis sa incerc aceasta masca, sa-i testez mirosul, inainte sa-mi achizitionez minunatul ulei de cocos.
Ei bine, mirosul nu este foarte puternic, chiar suportabil si dispare dupa cateva minute... sau poate m-am obisnuit eu cu el :) Textura la fel de fluida, efectele similare. Macar nu am facut cojite, cum mi se intampla cu unele produse pe care le testez pentru prima data.

Un plic l-am folosit o singura data, eu avand parul de o lungima medie (undeva putin peste umeri). Lista ingredientelor era destul de lunga si cu multe prostii. Sa zicem sa merge de testat o data, de curiozitate. Mai ales ca nici pretul nu este piperat, la fel ca toate produsele Balea: aproximativ 2 RON plicul.

Intre timp mi-am cumparat ulei de cocos, dar varianta dezodorizata. Nu l-am deschis, dar maine imi prepar primul balsam de par homemade. Abia astept! :)


Comentarii

Postări populare