[Favoritele lunii] Aprilie - Mai 2016

Au trecut deja doua luni de la ultima postare cu favoritele lunii (link aici), asa ca este timpul sa va povestesc despre noile preferate din aceasta primavara si, sper, inceput de vara. 


Zic sper, pentru ca cel putin aici, vara nu pare sa mai vina odata si nu mai scapam de ploi zile in sir. Partea buna este ca ma pot odihni si citi in voie, dar scurta vacanta in Romania unde am avut parte de temperaturi de aproape 30 de grade, mi-a starnit dorul de lenevit in soare, pe iarba la malul lacului sau pe nisip la mare. Nu mai spun ca mi-am cumparat o multime de rochii, fuste si sandale de vara pe care abia astept sa le port!

Pana vine vara, sa va povestesc despre descoperirile mele recente in materie de cosmetice.

  • odata cu venirea anotimpului cald, am marit protectia solara zilnica aplicata pe ten, iar Radiance Booster SPF 30 de la Bioderma m-a cucerit inca de la prima aplicare. Asteptam de mult timp sa o incerc, vazand-o atat de des pe bloguri si in reclame si stiind ca mi-au placut toate produsele Bioderma folosite pana acum. Desi este o crema hidratanta, tenul meu mixt este foarte multumit de ea si arata atat de frumos si glowy, ca nu-mi vine sa mai aplic nici pudra sau fond de ten si nici blush. Astfel, am zile in care nu folosesc decat o mascara si ruj si sunt foarte multumita de rezultatul final. E drept, dupa amiaza, tenul incepe sa luceasca si atunci aplic ori o pudra matifianta transparenta, ori servetele matifiante. Ma bucur ca am gasit un inlocuitor la fel de bun pentru crema cu SPF 30 de la Paula's Choice (link aici).
  • in ceea ce priveste hidratarea de seara, folosesc de cateva saptamani bune crema de noapte Cellular Anti-Age de la Nivea, de care sunt foarte multumita. Am povestit in repetate randuri despre produsele din aceasta gama (crema de zi cu SPF 15 si 30, serul si crema pentru zona ochilor) si de fiecare data am avut doar cuvinte de lauda. Ce-i drept, gama aceasta mi se pare foarte reusita, iar crema de noapte nu face exceptie. Imi place mult cum arata si se simte tenul dimineata, chiar daca fruntea este usor grasa, dar vad diferenta atunci cand folosesc alta crema.
  • cred ca anul acesta, in toate articolele despre favoritele lunii, am laudat un sapun pentru curatarea tenului. Imi vine sa rad, pentru ca mi-aduc aminte ca in urma cu cativa ani, uram sa ma spal pe fata, preferand sa ma curat cu lotiunea micelara pana dischetele ramaneau curate. Nu stiu cum am ajuns sa fac colectie de geluri pentru ten, dar in in prezent am 3: unul pentru dimineata (Paula's Choice), altul pentru seara (cel mai sus de la Balea) si altul pentru cand am chef (Burt's Bees). Spuma pentru curatare cu extract de cashmir de la Balea pentru ten normal/ mixt am luat-o din greseala, dupa ce am confundat-o cu uleiul pentru curatare in tub similar, dar galben, deseori laudat pe blogurile fetelor din Ro. In acea perioada, cei de la Balea anuntasera retragerea de pe piata a uleiului demachiant (link aici) si dupa ce mi-am facut un stoc frumusel, m-am gandit sa incerc si varianta la tub despre care pomeneam mai sus. Cand am ajuns acasa am vazut ca am luat altceva, dar oricum acel ulei nu l-am mai vazut aici la raft. Spuma aceasta insa imi place mult, desi are parfum cam pe la jumatatea listei de ingrediente. Nu trebuie aplicata decat o bobita care odata frecata intre palmele umede se transforma intr-o spuma abundenta, exact la fel ca gelul pentru ras. Curata tenul eficient, fara sa-l usuce prea tare si este foarte ieftina. 
  • in ceea ce priveste ingrijirea corpului, tot produsele de la Balea m-au cucerit in aceasta perioada. Gelul de dus cu lime si menta de la Balea a fost o cumparatura impulsiva, ispitita de miros, desigur. Desi acasa mai aveam alte doua geluri desfacute deja, n-am putut sa rezist tentatiei olfactive si m-am gandit ca va fi numai bun de luat la piscina, ca sa scap de mirosul de clor din nari dupa 1 ora jumate de inotat. Ce sa zic, imi place mult, face si spuma bogata si-mi transforma dusul intr-un moment de rasfat.
  • lotiunea de corp cu lamaie si vanilie de la Balea am primit-o anul trecut, cu ocazia aniversarii lor de 20 de ani. Miroase absolut minunat, dulce, a prajitura cu lamaie, pentru care am o slabiciune din copilarie. In plus, hidrateaza eficient, intra rapid in piele, iar lista de ingrediente pare relativ curata. 
  • una dintre cele mai faine descoperiri din ultima vreme este peria pentru curatarea pensulelor. Am primit-o de la Rossmann, la scurt timp dupa ce a fost lansata si mi-a facut cu ochiul. Mi se pare absolut geniala pentru toate pensulele, inclusiv pentru ou, de pe care cu greu reuseam sa scot petele de fond de ten. Pe spate are un suport cu ajutorul caruia se trage pe palma pentru a nu aluneca in timpul spalarii. Toate pensulele arata mult mai curate decat inainte, cand le frecam pur si simplu in causul palmei. As zice ca, alaturi de solutia pentru curatare a pensulelor, aceasta perie este un must, mai ales daca aveti o colectie maricica.
  • daca in sezonul rece aproape ca as fi facut baie in Si (eau de parfum) de la Armani, de cand mi-am luat varianta pentru sezonul cald - Si (eau de toilette) de la Armani, nu-mi mai vine sa folosesc altceva desi, anul trecut cand a fost lansata, nu m-a impresionat cine stie ce. Sunt absolut indragostita de aceasta aroma atat de senzuala, feminina si eleganta si deja regret ca nu mi-am luat un recipient mai generos, ca in cazul primului Si - care, panica!, abia acum vad, este pe sfarsite!!! 
  • anul trecut mi-am setat pe GoodReads ca challenge pentru 2016 sa citesc 35 de carti si, pana in acest moment, am ajuns la jumatate, iar in luna aprilie cititul a fost modalitatea preferata pentru a-mi petrece timpul liber, mai ales ca vremea si-a facut de cap de-a binelea. Dintre cartile citite in ultima vreme, Femeia in fata oglinzii de Eric Emmanuel Schmitt mi-a ramas mult timp in minte si o recomand tuturor femeilor pentru ca, in opinia mea, oricat de sexist ar suna, chiar este o carte cu, despre si pentru femei. Aceasta este prima carte a lui EE. Schmitt pe care o citesc si abia recent mi-am dat seama ca este unul dintre autorii de succes in ultima vreme, cel putin in Ro, unde i-au fost traduse foarte multe romane. Femeia in fata oglinzii reuneste trei povesti despre trei femei care au trait in trei epoci diferite, pentru ca in final povestile sa se impleteasca intr-un mod genial si astfel ajungi sa te intrebi daca nu e vorba, de fapt, despre aceeasi femeie. Mi-a placut mult, v-o recomand!
  • de cateva saptamani bune sunt in mood clasic si ascult tot felul de compozitori pe care ii stiu inca din copilarie: Vivaldi, Mozart, Beethoven, Rahmaninov si multi altii. Insa piesa favorita este Bolero-ul lui Ravel, cu care deseori am dat desteptarea vecinilor pentru ca mi se pare absolut glorioasa pentru inceputul zilei. In afara de asta, va spun un secret: imi place la nebunie sa dansez pe ea, imaginandu-mi ca sunt o balerina gratioasa, desi-s departe tare de a fi una ;)

Comentarii

  1. Foarte tare peria aia de curatat pensule...trebuie sa o caut si eu. Si de la Armani este unul dintre preferatele mele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, peria merita!
      Care din gama Si iti place cel mai mult? Le-am incercat pe toate 4 si cred ca doar cel negru complet (Si Intense) nu-mi place. Ma gandesc sa-mi iau si varianta Rose :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare