miercuri, 27 februarie 2013

Din nou despre: rasfaturi in baie

Daca ma cititi de mai multa vreme, cred ca imi cunoasteti deja pasiunea pentru produsele de baie. Imi place la nebunie sa fac baie, sa stau in apa fierbinte (aproape clocotita) si musai colorata sau/ si parfumata. De lumanari si alte briz-briz-uri ma pot lipsi, dar nu si de spumante sau saruri de baie, indiferent sub ce forma vin. Pana acum, singura firma care a reusit sa ma fidelizeze in privinta produselor lor este... "surpriza"... Kneipp :) Insa in ultima vreme si Tetesept mi-a starnit interesul, ca doar sunt pe aproape ;) 

Pana acum m-am convins ca daca un produs pentru baie imi face cu ochiul de pe raft, stiu sigur ca n-am nicio sansa sa-i rezist, indiferent de stocul de produse de acasa. Bine ca doar cand este vorba de ele... Ca dovada, iata ce aveam strans la un moment dat:


Cateva impresii despre fiecare:

  • uleiul pentru baie Kuschelbad cu ghimbir, cardamom, macadamia si extract de miere miroase tare fain, destul de patrunzator si persistent pana la finalul baii. Este varianta uleioasa a spumantului despre care am scris AICI. L-am primit de la iubitul meu, care imi stie deja obsesia :))
  • setul de mini-uleiuri pentru baie n-am apucat inca sa-l folosesc, dar am avut alte seturi similare pe care le puteti vedea AICI. Acesta contine uleiuri cu: melisa (Stressfrei), mac & canepa (Glueckliche Auszeit), mandarine & portocale (Entspannung Pur). Toate miros bine, fac spumita, iar o sticluta imi ajunge pentru 2 bai. Si acest set l-am primit de la iubitul meu :) 
  • spumantul Zeit fuer Traume este the best ever, cred - regele spumantelor de baie, ce sa mai!?! :) Imi place la ne-bu-ni-e!!! ♥
  • sarea dubla Fuehl Dich... Frolich cu portocala rosie si grepfruit  am primit-o de la ei. Nu m-a impresionat mai deloc, poate pentru ca mirosul a fost prea discret si s-a evaporat prea repede.
  • sarea de baie Paradiesgarten cu nalba si coacaze n-am folosit-o, dar pachetul ofera posibilitatea sa testezi mirosul: este dulceag, de fructe. Ma astept sa coloreze apa in mov-rosu.
  • perlele Liebeszauber cu mure, zmeura si vanilie mi-au placut cum au mirosit, desi parfumul nu a persistat decat cateva minute... Au colorat apa frumos, lila, si nu mi-au uscat pielea. Ambele le-am primit (cum altfel?) de la iubitul meu :))
  • sarea de baie Zeit fuer Dich cu hibiscus si ceai alb m-a cam dezamagit. Mi-a placut mult cum miroase, dar nu m-am putut bucura prea mult, ca a disparut cam repede. Apa s-a colorat roz si cam asta a fost tot. Am primit-o de la ei si nu m-a convins ca merita cumparata.
  • sarea de baie cu vanilie si lemn de santal de la Dresdner Essenz Wellness am primit-o de la Rossmann si desi nu ma asteptam la cine stie ce, mi-a placut foarte mult. A colorat apa intr-un galben deschis, mirosul nu mi s-a parut deloc inecacios cum ma temeam (din cauza vaniliei) si s-a mentinut si pe piele cateva ore bune. Mi-a stranit interesul si pentru alte arome ;)
  • sarea de la Marea Moarta de la Das Gesunde Plus am luat-o din DM, la recomandarea unei prietene, in special dupa ce, intr-un week-end, am mers la Bad Toelz unde m-am rasfatat in apele termale fierbinti, la -6 grade (da, da, am facut baie afara!) si m-am intors cu o piele fina si cu un aspect vizibil imbunatatit. Cutia are 3 pliculete a 500 g, iar la o baie se recomanda folosirea unui astfel de pliculet (bine, la gramajul asta e chiar punga!). Pretul unei cutii este derizoriu (1 eur si ceva), dar recunosc ca in cada proprie nu ma simt precum la terme :) Cu toate astea, o consider benefica pentru piele, o recomand si o voi recumpara mereu, datorita continutului bogat in minerale:


In afara de cele de mai sus, week-end-ul trecut am intregit colectia cu alte "bunaciuni" de la Kneipp Sare de baie dubla Fuehl Dich... Ruhig cu floarea pasiunii & nalba si perle de baie Koenigin der Nacht  cu floare de regina noptii si babassu. Abia astept sa ma rasfat cu ele!!!



Asadar ati inteles: am o problema, dar nu o tratez :) 

Primul articol similar il gasiti AICI

sâmbătă, 23 februarie 2013

[Haul] Shopping de sambata

Pentru ca in timpul saptamanii alarma ma trezeste la 7 trecute fix, in week-end imi place sa dorm pana la pranz. Desigur, obisnuinta isi spune cuvantul mai des decat as vrea, asa ca uneori fac ochi chiar si la 7 - 8. In week-end, da! Astazi a fost una dintre acele zile in care m-am trezit cu noaptea-n cap (la 7.11!!!), dar plina de energie, asa ca n-am reusit sa adorm la loc si mi-am facut de lucru prin casa, am citit, am scris pe blog etc. 

Pregatisem o alta postare, dar dupa sesiunea de shopping de astazi am amanat-o pe saptamana viitoare. Asa ca astazi vreau sa impartasesc cu voi bucuria noilor achizitii :) Am mers intr-o zona comerciala de la marginea orasului, iar prima oprire a fost in DM:


N-aveam pregatita o lista lunga, dar nu am gasit tot ce-mi doream, asa ca am luat si ce nu imi propusesem :) Am vazut la o bloggerita de aici un primer pentru gene de la P2 si chiar voiam sa-l iau, dar nu l-am vazut la raft. O sa ma uit dupa el in alte DM-uri. Am vazut noile oje Catrice, dar cum am citit numai review-uri negative, m-am abtinut. Mi-a facut cu ochiul un ruj de la Catrice - Ginger & Fred, pe care l-a mentionat Monica, dar am renuntat si la el, pentru ca deocamdata am suficiente rujuri si glossuri.

Asa ca m-am ales cu:

  • saruri de baie Kneipp, of course! Nu erau pe lista - ba am destule produse similare "pe stoc", dar cand le-am vazut asa de move (mov si verde sunt culorile mele preferate), n-am putut sa rezist tentatiei :) Cred ca miros tare bine, abia astept sa le folosesc! Pret: 1.15 eur fiecare.
  • taratele de ovaz de la Alnatura sunt preferatele mele si cum tin dieta Dukan, le folosesc foarte des in bucatarie. De data asta mi-am luat 3 pungi, sa-mi ajunga :)) Pret: 2.15 eur.
  • nu-s mare fan al gumelor de mestecat cu menta, intotdeauna prefer aromele de fructe. De data asta mi-a cazut in mana guma de mestecat cu afine. Am mai avut una din aceeasi gama cu papaya si aloe. Nimic deosebit, dar tine loc de dulce uneori ;) Pret: 2.45 eur.
  • in ultima vreme am facut o pasiune pentru produsele de uscare rapida a ojei (pe unghii, desigur). Nu am terminat inca ce folosesc in prezent (spray special de la Essence), dar am luat Expert Dry Drops de la Essence pentru ca le-am incercat la nepoata iubitului meu si mi-au placut. Pret: 1.95 eur
  • nu aveam in plan sa inlocuiesc demachiantul meu preferat de la Balea Med Ultra Sensitive, insa daca am citit de demachiantul de la Balea Nature la Georgiana, am zis ca trebuie sa-l incerc macar o data. Ma rodea curiozitatea, ce vreti!? :)) Pret: 1.45 eur.
  • dizolvantul Ebelin nici nu stiu de ce l-am luat, pentru ca dupa DM urma sa intru la Rossmann, de unde aveam pe lista sa iau dizolvantul meu preferat de la Isana. Pana la urma bine am facut, pentru ca la Rossmann n-am gasit ce voiam si n-aveam chef sa stau la coada pentru un singur produs. Pret: 0.95 eur.
Urmatoarea oprire a fost la Media Markt, de unde mi-am luat un mouse wireless, pentru ca vechiul meu mouse si-a dat duhul in urma cu cateva zile. Am stat cred ca mai mult de jumatate de ora pana sa ma decid, pentru ca erau atatea modele! Pana la urma l-am ales pe acesta pentru ca... se asorteaza cu laptopul :) Pret: 14.99 eur.


Dupa tehnologie a urmat bucataria, la TK Maxx. Magazinul asta are o multime de produse faine si de negasit in alte locatii, la preturi foarte bune. Am vazut multe seturi de oje OPI, Orly, Seche Vite, SPA Rituals, pensule Eco Tools (chiar si sosetele lor!) si multe, foarte multe chestii disponibile in SUA (haine, decoratiuni, incaltari, accesorii etc.). M-am rezumat insa strict la ceea ce aveam nevoie (dar nu neaparata :) ):


  • 4 forme din ceramica, pentru crema de zahar ars, budinci, sufleuri etc. Cautand o reteta de cheesecake am dat peste aceste forme si mi-a ramas gandul la ele, asa ca azi, cand le-am vazut, n-am stat pe ganduri si le-am luat. Pret: 3.99 eur/ set.
  • cronometru de bucatarie, pentru ca cel adus din Ro (de la Ikea) si-a dat duhul dupa ce i-am facut baie :( Imi placea mai mult acela, dar asta este mai haios, asa :) Pret: 3.99 eur.
  • separator de albusuri si galbenusuri cu dispozitiv de agatare. Il vazusem de mai multa vreme, dar am zis ca n-are sens sa-mi aglomerez bucataria, cand pot folosi modalitatea clasica. Poate-s neindemanatica, cert este ca de multe ori am spart galbenusul sau mi-a cazut inapoi in albus, asa ca de data asta am decis sa-l iau. L-am folosit deja si m-am convins ca aveam nevoie de el :) Pret: 2.49 eur.
  • cele 2 forme de silicon pentru oua ochiuri fierte le vazusem de mai multa vreme si, la fel cu separatorul, am zis ca sunt inutile, ca pot face ouale moldovenesti si fara ele. De fiecare data insa albusul se imprastie si alerg cu paleta dupa galbenus si nu ma mai bucur de nimic. O sa le incerc maine dimineata si sper sa fiu la fel de incantata ca de restul. Daca nu-s bune la asta, le pot gasi alta intrebuintare, pentru ca siliconul se preteaza la diverse feluri (muffins, de exemplu). Pret: 4.99 eur/ set.
Dupa TK Maxx aveam de gand sa merg acasa si sa ma apuc de gatit, dar iubitul meu intelegator si rabdator ca de obicei, m-a imbiat sa mergem si la magazinul de pantofi, ca cine stie, poate gasesc ceva interesant. Cum toate incaltarile achizitionate pe taram german le-am luat din acest magazin, am zis ca n-ar fi rau sa arunc totusi un ochi.

Trebuie sa va spun ca incaltarile sunt, pentru mine, cel mai dificil de cumparat. Aproape ca niciodata nu-mi iau cand vreau ceva anume, ci doar cand ies sa-mi clatesc ochii. Si de data asta a fost la fel... Toata iarna mi-am cautat niste botine negre cu toc nu foarte inalt, ca sa-mi port fustele si rochiile midi, pentru ca cizmele plate le prefer la rochii/ fuste mini. Nu am gasit nimic care sa ma multumeasca...pana azi!



Nu stiu cat sunt de moderne, daca se mai poarta sau nu. Stiu insa ca imi place mult cum imi vin, ca nu-mi taie piciorul, ca tocul este suficient de inalt, calapodul foarte comod, iar pretul era redus la jumatate: 49.95 eur. N-am stat prea mult pe ganduri, m-am fatait putin cu ele prin magazin, m-am uitat de doua ori in oglinda si m-am dus direct la casa :) Spun asta in comparatie cu alte dati cand petreceam cate o ora in magazin si plecam cu mana goala si buza umflata.

Ei, si cam asta a fost tot pe ziua de azi! De multe produse nu aveam neaparata nevoie, dar sunt practice si ma bucur ca le-am luat. 


marți, 12 februarie 2013

[Haul] Comanda iHerb 5

In mod clar, daca apuci sa plasezi o comanda pe iHerb, urmeaza si o a doua, si o a treia si tot asa. Mi-a luat ceva vreme pana m-am urnit sa comand, iar acum am deja 6 comenzi la activ. Intr-adevar, oferta este deosebit de variata, iar produsele sunt de calitate si la preturi competitive. Ca sa nu mai spun ca transportul este un fleac, in comparatie cu shipping fee-ul multor magazine online din SUA. 
Comanda cu numarul cinci am plasat-o la mijlocul lunii ianuarie, pe 20, si a ajuns (in Germania) intr-o saptamana, un timp record chiar! Ca de obicei, am primit instiintare de la vama ca trebuie sa le trimit factura si dovada platii, asa ca m-am executat imediat, pentru ca abia asteptam sa primesc produsele. Ma bucur ca pot rezolva totul pe mail si nu trebuie sa ma duc pana acolo, pentru ca au un program cam aiurea. A durat inca o saptamana pana am intrat in posesia coletului, care a ajuns in mainile mele alaturi de alte 3 pachete! (Le-ati putut admira pe pagina de Facebook a blogului :D)


De data aceasta, mi-am comandat:

  • ulei de cocos dezodorizat de la Now Foods Solutions, $ 5.72. Nu stiam ca este dezodorizat, eu oricum nu ma dau in vant dupa cocos (nici macar in prajituri nu-mi place), dar recunosc ca este un pic ciudat sa n-aiba pic de miros. M-am obisnuit cu uleiurile "mirositoare", asa ca data viitoare o sa fiu mai atenta. L-am luat pentru a-mi face masti de par, saptamanal. Nu este prima data cand urmez astfel de tratamente, pentru ca am vazut  cu ochii mei efectele benefice.
  • ulei de avocado de la Now Foods Solutions, $5.34. L-am luat pentru a-l amesteca impreuna cu uleiul de cocos pentru mastile capilare. Cam mic recipientul, data viitoare o sa iau un flacon mai "sanatos". Nu are niciun miros. Le-am folosit pe ambele week-endul trecut: am pus parti egale (2 linguri din fiecare ulei), peste care am turnat cateva picaturi de ulei esential de grepfruit roz, despre care stiu de pe vremea bio ca este bun pentru tratamentele impotriva caderii parului. Am tinut masca aproape toata ziua si stiti, cred, ca cu cat o tineti mai mult, cu atat este mai bine pentru par si pentru scalp. N-a fost nevoie sa samponez decat o singura data, iar parul a ramas curat, lucios si cu volum (nu bag mana in foc ca are vreo legatura cu uleiurile). 
  • pasta de dinti PowerSmile de la Jason Natural, $ 4.69 este cunoscuta deja in blogosfera, toate fetele o lauda. Daca am incercat pasta de dinti de la Now Foods Solutions, trebuia sa o incerc si pe aceasta de la Jason Natural, ca sa pot face o comparatie. Aceasta din urma este pe terminate si mi-a placut foarte mult. N-am facut poze cu before si after, deci nu stiu cat de buna este cand vine vorba de albire. Insa mi-a placut senzatia de curatenie si prospetime dupa ce ma spalam pe dinti. Pe cea de la Jason Natural n-am apucat sa o folosesc, desi am zis ca musai trebuie sa o incerc, ca sa pot sa zic macar doua vorbe despre ea. Ei bine, n-am apucat, dar voi reveni cu impresii, cu siguranta! :)
  • roll-on-ul cu Aloe Vera si alte ierburi de la Alvera, $ 3.84 l-am luat pentru ca spray-ul de la Crystal Essence era pe terminate si oricum ma enerva de fiecare data cand il foloseam. Intamplator, am primit spre testare un roll-on de la Hidro Fugal pe care am inceput sa-l folosesc imediat ce am terminat Crystal-ul. Imi place farte mult, asa ca roll-on-ul de la Alvera asteapta pana termin Hidro Fugal-ul.
  • pila de unghii am primit-o cadou, dar nu am apucat sa o folosesc. Pica bine, pentru ca mai am o pila similara destul de veche, pe care mi-a fost prea lene sa o inlocuiesc...
  • Xylitol-ul de la Now Foods, $ 6.87 il asteptam cu mare nerabdare, ca sa-mi pot prepara niste  dulciuri Dukan comestibile. Mi-am luat o Stevia pudra din magazin, de aici, si are un gust oribil. Mi-a stricat toate prajiturile, abia le-am putut manca :( Am apucat sa-l folosesc putin si mi s-a parut minunat!!! O sa fac o negresa pentru week-end, imi pun mari sperante in el ;)
  • Nuggets-urile cu usturoi de la Garlic Gold, $ 5.30 le-am luat dupa ce am avut o mostra gratuita in a treia comanda. Mi-au placut la nebunie, au un gust tare bun, iar eu oricum sunt innebunita dupa usturoi :) Le-am pus in supa de varza, in piureul iubitului meu, in piureul meu de broccoli, in pizza mea Dukan, in salate. Data viitoare imi iau recipientul mai mare, sa-mi ajunga :)
  • de la sectiunea Freebies am ales un pliculet de ceai rooibos de la Now Foods, pe care l-am baut azi dimineata. Mi-a placut foarte mult, l-am pus deja pe wish list-ul comenzii urmatoare.
Si gata, asta a fost tot :) Eu sunt multumita de toate produsele pe care am apucat sa le incerc. Sunt curioasa cat de mult imi va placea noua pasta de dinti si daca deodorantul Alvera se va ridica la nivelul asteptarilor. 

Nu uitati, link-urile care va duc direct la produse contin codul meu EWU138, in baza caruia  beneficiati de o reducere de 5$ (pentru o comanda a carei valoare nu depaseste 40$) sau de 10$ (daca valoarea comenzii depaseste 40$). Aceste reduceri sunt valabile insa numai daca sunteti la prima comanda

Va tenteaza ceva de aici? Ce v-ati mai luat de pe iHerb in ultima vreme?


sâmbătă, 9 februarie 2013

IN & OUT - My Beauty Routine (4)

Joi seara am avut pe pagina de Facebook a blogului un mic sondaj referitor la urmatoarea postare, asta dupa ce am postat cateva fotografii cu cele mai recente noutati cosmetice intrate in dulapior (patru colete intr-o zi!). Cele mai multe dintre voi ati dorit sa cititi despre ultima comanda Paula's Choice si despre asta aveam in plan sa scriu. Aflata insa in fata laptopului, cu produsele langa mine, mi-am dat seama ca mare lucru nu am de scris, pentru ca deocamdata nici nu m-am atins de ele. Promit sa revin cat de curand cu o postare dedicata lor, asa ca pana atunci va las in compania consumatelor si a produselor care le-au inlocuit. 

  • crema contur de ochi de la Apidava am pomenit-o si la favoritele lunii octombrie 2012, unde am explicat ca o folosesc pe post de crema de seara. Mi-a placut tare mult: hidrateaza bine, nu lasa film gras, are ingrediente putine si naturale (miere, laptisor de matca, uleiuri de jojoba, samburi de struguri si de masline) si pentru un borcanel de 30 ml m-a tinut cateva luni bune. Daca va plac produsele cu ingrediente nu foarte complicate, va recomand sa o incercati, mai ales ca are un pret mai mult decat decent.
  • am inlocuit-o cu alta crema care-mi place atat de mult incat am inclus-o la favoritele lunii ianuarie 2013 deja. Este vorba despre crema de noapte Balea Med Ultra Sensitive, o gama in care am descoperit multe produse bine formulate si eficiente. Imi place in mod deosebit faptul ca intra foarte repede in piele, spre deosebire de majoritatea cremelor de noapte care-s mai grase de obicei. Sunt multumita si de puterea de hidratare, iar ingredientele sunt destul de asemanatoare cu cele din crema de zi. 

  • laptele pentru corp cu ulei de mango de la Garnier este un alt produs care mi-a placut, l-am inclus in lista favoritelor din iulie 2012 (wow, ce departe imi pare acea perioada!) M-a tinut multe luni de zile, dupa cum se vede :) Mi-a placut: hidrateaza bine, se absoarbe destul de repede in piele, are un miros care mie chiar mi-a placut (desi nu a mango). L-am luat la oferta 1+1 gratis si unul l-am dat mamei mele care mi-a spus ca i-a placut mult, iar ea chiar are o piele foarte uscata.
  • l-am inlocuit cu laptele cu 5% uree Remederm de la Louis Widmer pe care l-am inclus la favorite de doua ori deja. Si acesta este un produs care-mi place foarte mult si-l gasesc numai bun pentru sezonul rece. Are mare putere de hidratare datorita ureei si intra un pic mai greu in piele. De obicei, dupa aplicare, astept cateva minute pana ma imbrac. Mi-era teama ca nu-mi va placea mirosul (am auzit ca produsele cu uree ar mirosi urat), dar nu este cazul, chiar imi place mult!
  • chiar aseara am stors ultimele picaturi din gelul de dus Apidermin de la Complex Apicol Veceslav Harnaj. Si pe el l-am pomenit in mai multe randuri la favorite, pentru ca intr-adevar mi-a placut mult. La fel ca si crema de ochi de la Apidava, are o formula simpla, cu ingrediente naturale gen laptisor de matca si ulei de macadamia.
  • l-am inlocuit cu un gel de dus care-mi place la fel de mult, de la Love Your Planet, cu soc. Miroase absolut minunat, dulce, a bomboane gumate cu fructe ♥ In mod sigur o sa mai incerc si alte variante.
  • spumantul de baie Zeit fuer Traume de la Kneipp a fost unul dintre cele mai faine produse de acest gen pe care le-am incercat vreodata - si va asigur ca nu-s putine. Cum bine stiti, am o pasiune pentru produsele Kneipp, asa ca incerc tot ce prind :) Cu siguranta il voi recumpara, chiar daca oferta lor este deosebit de variata.
  • dupa cum se vede, am multi inlocuitori, pentru ca baia e sfanta pentru mine si-mi place sa ma rasfat :) Planuiesc de mai multa vreme o postare cu ele ;)
  • demachiantul gel de la Diadermine a fost o dezamagire, din pacate, de la inceput pana la sfarsit. Mi-au placut mirosul de trandafiri, textura, tipul de recipient extrem de practic si igienic si formula fara iritanti, conceputa special pentru tenul sensibil. Din pacate, are o putere slaba de curatare, indiferent de tipul de machiaj folosit. 
  • l-am inlocuit fara nicio remuscare cu laptele demachiant de la Balea Med Ultra Sensitive, despre care stiti deja cat de mult imi place. 
  • despre serul Resist Super Antioxidant Concentrate Serum de la Paula's Choice nu am scris decat o singura data: cand l-am cumparat. Asta pentru ca nu a fost un produs care sa ma dea pe spate, la fel ca multe dintre produsele Paula's Choice pe care le tot incerc de vreo doi ani incoace. La inceput m-au fascinat textura lui si felul in care imi simteam pielea dupa ce il aplicam -  foarte fina si moale. Am jonglat cu diferite modalitati de aplicare: seara sau dimineata, fie inainte, fie dupa crema hidratanta. Seara, inainte de crema hidratanta a fost mai ok, pentru ca atunci cand era ultimul produs aplicat, tenul ramanea uleios si ma trezeam cu el parca si mai uleios si cu parul naclait de unsoare. Dimineata, l-am aplicat doar de cateva ori inainte de crema hidratanta, dar numai daca nu ieseam din casa. S-a consumat destul de greu, pentru ca nu este necesara o cantitate mare de produs si o buna bucata de vreme l-am folosit sporadic, desi am inceput cu aplicari zilnice. Cand vor aduce varianta ultra-light recent lansata in SUA, o sa mi-o iau, poate-mi va placea mai mult.
  • impropriu spus, l-am inlocuit cu Skin Balancing Super Antioxidant Concentrat Serum tot de la Paula's Choice, pe care l-am cumparat anul trecut, pe la sfarsitul verii. Incercasem inainte cateva mostre si-mi placuse, plus ca citisem si cateva review-uri deosebit de entuziaste. Am zis ca trebuie sa-l incerc, mai ales ca acesta contine si retinol si nu strica putin anti-age :) L-am aplicat doar dimineata, dupa curatare si inainte de protectia solara. Imi place, dar nu m-a entuziasmat foarte tare... mda, probabil ca va ganditi ca sunt carcotasa si greu de multumit :) Ma asteptam sa matifieze tenul, macar putin, dar nu este cazul. S-ar putea ca de vina sa fie si protectia solara, nu stiu ce sa zic... Lipsa matifierii ar fi cam singurul minus, in rest vin cu plusurile: lasa tenul foarte fin si numai bun de machiat (cu siguranta datorita siliconilor), contine retinol si multe alte ingrediente benefice pentru piele asa cum ne-am obisnuit deja cu produsele Paula's Choice (desi, va spun sincer, uneori ma gandesc ca toata treaba asta cu PC poate fi inca o spalare pe creier in masa, asa cum este considerat si trendul bio, cu uleiurile esentiale, teama de parabeni, mineral oil etc.). Revenind la serul Skin Balancing, ar putea fi un re-buy in viitorul indepartat, in functie de ce mai lanseaza. 
Desi mai am cateva produse goale, ma opresc aici, nu vreau sa va fac capul calendar :) Pana una alta, spuneti-mi daca ati avut vreunul dintre produsele de mai sus si care a fost experienta voastra cu ele. Va tenteaza ceva din lista?


sâmbătă, 2 februarie 2013

[Favorite] Ianuarie 2013

Pana pe 31 ianuarie eu nu am realizat ca a trecut o luna deja din noul an! Am fost de-a dreptul socata, marturisesc, si ma uitam la calendar cu tristete cum decembrie si sarbatorile de iarna cu bucuriile si suprizele aferente se indeparteaza tot mai mult... Partea buna este ca primavara se apropie ♥ Mi-e dor de soare, de pomi infloriti, de verdele atat de frumos! 

Acum sa ne scuturam de melancolie si sa trecem la lucruri mai interesante, precum favoritele lunii ianuarie:


Desi am incercat sa termin produsele incepute deja (si o sa vedeti asta intr-o postare viitoare), luna asta am cateva noutati care m-au cucerit si pe care vreau sa vi le arat si voua, poate va inspir in alegerile viitoare ;)

  • anul trecut am inceput pentru prima data sa aplic fondul de ten simplu, insa dupa ce am incercat trei tipuri diferite, tot la combinatia fond de ten + crema de zi m-am intors. Nu am multe de acoperit, deci nu am nevoie decat de o uniformizare a culorii pielii si de putin glow. Luna asta, combinatia castigatoare a fost fondul de ten Endless Stay Make-up de la Manhattan in nuanta Ivory 60 + spray-ul pentru protectie solara Solecrin cu SPF 30 de la Iwostin. Fondul de ten este bunicel, are o nuanta care mi se potriveste, este cremos, nu oxideaza si nu usuca tenul (am patit-o cu altul). Ce nu-mi place in mod deosebit este ca dupa cateva ore fruntea imi luceste ca un bec... Din acest motiv, mi se pare ca este potrivit mai degraba pentru sezonul rece. Sprayul Solecrin imi place la nebunie, imi pare cel mai bun produs de genul acesta dintre toate cele incercate in ultimii ani. Intra rapid in piele, nu lasa film gras, urme albe si are o formula care protejeaza cu siguranta. Stiu ca in timpul iernii nu este recomandata folosirea unui produs water resistant, insa eu nu am observat niciun fel de probleme precum cosuri, puncte negre sau pori blocati. In plus, expira in martie si mai am putin din el, asa ca vreau sa-l termin. 
Cam asa arata rutina mea de ingrijire in unele seri:

  • mai intai aplic Before Treatment Lotion cu acid glycolic de la Dr. Taffi. Lotiunea aceasta m-a convins ca in mod clar mie imi prieste mai degraba AHA decat BHA. Am facut poze cu before/ after si diferenta este remarcabila.
  • dupa lotiunea cu acid glycolic, urmeaza tratamentul cu 12% acid glycolic, retinol si vitamina C tot de la Dr. Taffi. Este o crema grasa, dar cu toate astea se recomanda si chiar este necesara aplicarea unei creme hidratante la cateva minute dupa absorbtia completa. O sa povestesc separat despre produsele primite spre testare de la ei.
  • crema de noapte Balea Med Ultra Sensitive m-a cucerit de la prima aplicare. O sa-i fac un review separat, dar doua cuvinte trebuie sa spun despre ea :) Are o textura de tip lotiune, intra foarte repede in piele si imi place ca dimineata tenul este mat. Urasc cremele grase, care imi naclaiesc parul in timpul noptii. 
  • gelul de dus cu soc de la Love Your Planet mi-a placut la nebunie si a facut din dusurile zilnice un adevarat rasfat olfactiv. Mirosul imi aduce aminte de niste bomboane gumate Tipi Tip Tipi Top sau asa ceva... de pe vremea lui Ceausescu, aduse de vaporeni, de pe ocean :)) Cine e de la Tulcea stie la ce ma refer ;) Ce sa spun, de cate ori ma spal cu el nu-mi vine sa ma mai clatesc. Unde mai pui ca nici nu usuca pielea si nu mai trebuie sa aplic crema dupa dus (lenea e cucoana mare :D). L-am primit de la Rossmann si in mod clar o sa ma duc sa-l cumpar sau poate incerc varianta cu portocale...
  • laptele de corp Remederm cu 5% uree de la Louis Widmer mi-a placut foarte foarte mult. Intra repede in piele, hidratateaza eficient si are un miros tare placut. Nici ingredientele nu-s proaste, nu are niciun iritant din cate am analizat. 
  • rujul And the Oscar Goes To de la Catrice nu mai are nevoie de nicio prezentare, pentru ca l-am mentionat destul de des pe blog. Nu am reusit sa fac nicio poza decenta, sa vedeti cat de superb este. Nu am avut niciun ruj care sa-mi placa atat de mult! ♥ Textura cremoasa, rezistenta remarcabila si nuanta superba de rosu cu irizatii aurii m-au cucerit complet. Il folosesc aproape zilnic de cand l-am cumparat si in curand o sa-l termin. Dar nu voi renunta la el, il voi cumpara pana iese din sortiment. Pana la el, nu am purtat niciun ruj atat de strident, insa am prins curaj si tot dupa rujuri rosii ma uit. Degeaba insa, niciunul nu-l poate inlocui...
  • rasfatul pentru minte si suflet a venit de la Teekanne, sub forma ceaiului Entspannung (relaxare, in limba germana). Contine un mix de melissa, hamei, tei, rooibos, mur, mirt, lamaie, lemn dulce, bujor si scortisoara. Am primit un pliculet in revista Alverde de la DM si atat mi-a trebuit: am dat imediat fuga la cel mai apropiat DM si mi l-a luat. Trebuie sa-l incercati, mai ales daca va plac ceaiurile. Are o aroma unica, absolut deosebita ♥
Acestea au fost produsele care m-au incantat zi de zi luna trecuta. Avem vreunul in comun? V-am starnit interesul pentru vreunul dintre ele?