sâmbătă, 29 septembrie 2012

[HAUL] Shopping de septembrie (in loc de favoritele lunii)

A trecut ceva vreme de la ultima postare, dar asta nu inseamna ca am abandonat acest blog (mai am unul). Am lipsit din peisaj pentru ca am fost plecata intr-un binemeritat concediu de doua saptamani, dupa ce cativa ani de zile n-am avut parte decat de cateva zile libere, prea putin sa plec undeva departe si sa ma relaxez. Anul asta insa am maximizat fiecare zi a concediului, ceea ce a presupus inclusiv trezirea dis-de-dimineata (chiar si la 6, 7 sau 8!!!), dar privind inapoi, nu pot spune ca-mi pare rau dupa somnul pierdut ;)

Ca de obicei, la sfasitul lunii ar trebui sa postez despre produsele preferate in aceasta luna. De data aceasta insa voi face o exceptie din doua motive:
  1. am continuat sa folosesc produsele incepute si deci n-am avut ocazia sa am noi revelatii;
  2. cand plec in concediu imi iau o multime de mostre (sampon, gel de dus, gel pentru curatarea tenului), ca sa nu car produsele intregi si astfel sa am mai mult loc in bagaj pentru sesiunile de shopping obisnuite in concediu.
Asa ca astazi mi-am propus sa va prezint produsele primite sau cumparate luna aceasta. In afara de acestea, mai am o multime de produse primite sau cumparate in alte luni, iar cand ma uit la cate s-au adunat, mi-e clar ca nu voi mai face cumparaturi prea curand!

Pentru ca sunt mai putine, iata ce produse mi-am achizitionat din concediu. Ca niciodata in alte concedii, anul acesta n-am mai cumparat orbeste si am incercat sa ma limitez strict la ceea ce mi-am dorit sau aveam nevoie cu adevarat.

Din Grecia mi-am luat:
  • bureti naturali si lufa de la "fabrica" din insula Kalymnos - m-am spalat deja cu buretele maroniu si ma declar incantata de achizitie. Nu mai folosisem bureti de dus de ani de zile, dar tot am simtit diferenta fata de cele din comert. 
  • unt de corp cu ulei de masline si aloe vera - imi plac la nebunie mirosul, textura, dar mai ales senzatia pe care o lasa pe piele. Cu parere de rau l-am pus in cutia cu produse care asteapta sa fie folosite, pentru ca inca mai am lotiunea de corp de la Garnier, dar acum am motiv sa o folosesc cat mai des ca sa o termin :)
  • masca faciala de la Korres - Wild Rose Instant Brightening Mask (de care mi-am adus aminte dupa ce am facut baie, cand am vrut sa o aplic)


Ce mi-am luat din Romania :
  • carti - se pare ca dupa Thomas Hardy, Tony Parsons este unul dintre autorii caruia ii citesc toate cartile publicate. Acestea doua se adauga celor 3 alte carti scrise de el, pe care le-am citit cand cu zambetul pe buze, cand cu ochii in lacrimi. Are un stil aparte, vorbeste despre lucruri serioase intr-o maniera amuzanta. Initial am vrut sa le iau din aeroport, cand zburam spre Kos, insa m-am razgandit in ultimul moment si bine am facut, pentru ca le-am luat din Cora (Ro) la jumatate de pret! 
  • pudra Stay Matte de la Rimmel, ca prea era laudata de toata lumea;
  • o oja Farmec nr. 29 pentru ca am vrut musai sa mai adaug o oja Farmec colectiei mele. Evident ca am ales un mov cu care am de gand sa-mi colorez unghiile pentru saptamana urmatoare.

Ce-am primit luna aceasta:
  • fond de ten Endless Stay Make-up - Manhattan - nuanta mi s-a parut inchisa in tub, insa l-am testat pe obraz si pare sa fie ok. Nu am mai apucat sa-l folosesc si nu intentionez sa o fac prea curand, pentru ca vreau sa le termin pe cele de la Burjois si Astor, dupa care vine randul unuia primit de la Rival de Loop. In viata mea n-am avut atatea fonduri de ten, dar daca ma gandesc bine, numai unul l-am cumparat din proprie initiativa (Burjois).
  • crema de maini - Alverde Sensitiv - nu am apucat sa o folosesc, vreau sa termin mai intai crema de la Balea.
  • crema anti-rid de zi - Dr. Scheller, rimel Holywood Lashes - Rival de Loop, ulei uscat pentru ten, corp si par - Sisley. Am apucat sa testez o data rimelul si, surprinzator, imi place mai mult decat Multi Action-ul de la Essence. Uleiul de la Sisley era ideal de luat in vacanta, dar am uitat :( Nu l-as folosi pe fata (pentru care deja am exagerat de multe!) si avand in vedere ca este valabil 18 luni, parca l-as lasa in dulapul cu provizii pana vara viitoare... Aici nu cred ca mai prind vreme de fusta ca sa-mi etalez picioarele satinate :(
  • tot de la Rival de Loop am mai primit o masca de fata din material textil cu avocado si unt de cupuacu. Nu am apucat s-o folosesc, dupa cum se vede, insa ingredientele n-arata rau deloc...

  • geluri de dus de la Complexul Apicol Veaceslav Harnaj - Floramin si Apidermin - in sfarsit am intrat in posesia lor si cum am ajuns acasa cum am inceput unul, Apidermin-ul. Imi place cum miroase, face spuma (poate si datorita buretului natural de mai sus) si curata bine. 
  • balsam de par antimatreata Head & Shoulders - in cadrul aceleiasi campanii de care povesteam data trecuta. Nu l-am mai pozat, pentru ca l-am dosit laolalta cu samponul. Nu am folosit inca niciunul dintre ele, pentru ca ma incapatanez sa termin ce am inceput. 
  • cireasa de pe tortul bunatatilor primite luna aceasta a fost, la modul propriu, cea mai dulce si ma astepta acasa, fix la intoarcerea din vacanta. Trebuie sa recunosc ca am ramas uimita in fata cutiei negre si elegant impachetata de la Lindt, cu un mesaj de-a dreptul... sweet ♥


Lasand la o parte "tona" de ciocolata si bomboane delicioase din cele savurate pana acum, mi-a placut la nebunie stick-ul USB de 2GB pe care abia m-am abtinut sa nu-l musc :)


Dupa cum se vede, luna aceasta m-am ales cu o multime de produse. In afara de dulciurile Lindt - pe care le declar favoritele lunii septembrie, sunt curioasa care dintre produsele enumerate mai sus va intra in categoria favoritele lunii. Vom trai si vom vedea ;)


sâmbătă, 8 septembrie 2012

[Haul] Comanda iHerb 2

Dupa ce prima comanda iHerb a ajuns in siguranta la mine intr-un timp record, dar mai ales dupa ce am citit atatea postari din blogosfera, mi-am luat inima-n dinti si am plasat a doua comanda pe iHerb. Coletul mi-a ajuns azi, dupa cateva peripetii in vama germana. Nu mi-am luat cine stie ce, am incercat sa ma limitez la ceea ce aveam nevoie in acel moment:

  • Sampon anti-matreata cu tea tree de la Jason Natural (7.06 $) Samponul de la Totes Meer e pe sfarsite, asa ca m-am gandit sa imi iau ceva de pe iHerb. Nu mi-a luat mult pana sa ma decid asupra lui. Am citit multe review-uri, oscilam intre asta si cel de la Avalon, insa pana la urma Jason a castigat. Sa vedem ce stie sa faca :) Oricum, o sa mai dureze o vreme pana-l testez si o sa vedeti spre final de ce ;)
  • Masca Mint Julep de la Queen Helene (3.84 $) ati mai vazut-o aici si stiti deja ce mult imi place. Si asta e pe terminate si am preferat sa o iau de pe iHerb decat sa o iau de pe amazon.de cu 10 eur ;)
  • Biotina 5000 mg de la 21st Century Health Care (4.96 $) M-am mai plans in cateva randuri de caderea parului si de aceea la prima comanda mi-am luat unt de cocos si gelatina (supliment alimentar). Untul de cocos l-am amestecat cu ulei esential de grepfruit roz si imi fac masti saptamanale. De regula duminica imi pun masca de dimineata si o tin pana seara. Capsulele de gelatina m-au tinut pana fix vinerea trecuta cand a venit coletul si luam 3, 2 sau 1 pe zi, in functie de cum imi aminteam :) Din pacate, tratamentul nu da rezultate sau poate o luna nu e suficient, asa ca am zis sa nu mai iau gelatina, ci sa incerc cu biotina. Are o concentratie mare, pret foarte avantajos si o cantitate generoasa: 110 capsule care-mi vor ajunge 110 zile, pentru ca doza recomandata este de 1 capsula pe zi.
  • Coenzymate B Complex de la Source Naturals le-am ales de la sectiunea freebies. Ca de obicei, este o cutie trial size, cu 10 capsule sublinguale, cu aroma de portocale.

Cadou de la ei am primit:
  • o ascutitoare;
  • un plic de ceai verde St. Dalfour. Data trecuta am mai primit un pliculet de ceai negru cu aroma de capsuni pe care l-am baut acum cateva zile. Mi-a placut foarte mult, poate imi voi lua o cutie la una dintre comenzi.

Cam in asta a constat a doua comanda iHerb. Cum spunea, strictul necesar, pentru ca deja am acumulat multe cosmetice (majoritatea primite spre testare) si nu mai am unde sa le depozitez. Ma tenteaza fetele cu postarile lor, dar in afara de suplimente si un gel de curatare pentru ten nu mi-as mai comanda nimic prea curand. 

La inceputul postarii va spuneam de aventura pachetului in vama germana. Coletul a ajuns in fix o saptamana de la instiintarea lor de livrare. Numai ca la mine a ajuns in fix doua saptamani. Sambata trecuta m-am trezit cu insiintare de la Zoll (vama germana) ca cei de la iHerb nu au pus factura pe colet si trebuia sa ma prezint cu ea la ei. Am ajuns acolo cu 3 minute inainte de inchidere, dar doamna de acolo a fost rabdatoare cu toate explicatiile oferite. De fapt, se pare ca se fac verificari random si de data asta i-a venit randul coletului meu. Cand l-am deschis... oops, Biotina, complex de Vitamine B ? Pai trebuie sa verificam ce zice legea bavareza, daca e voie sa le importam sau nu. A doua zi mi-au trimis mail ca e ok si ca-mi vor trimite pachetul acasa, care a ajuns azi. Ei, totul e bine cand se termina cu bine! :)

Ziceam mai sus ca nu stiu cand voi incepe samponul de la Jason Natural. Asta pentru ca fix a doua zi dupa plasarea comenzii, am primit confirmarea la participarea unei campanii Head & Shoulders pentru samponul anti-matreata cu mar verde. Coletul a ajuns sambata trecuta, odata cu instiintarea de la Zoll:


Dupa cum se vede, nu o sa-mi cumpar prea curand sampon, mai ales ca eu ma spal o data pe saptamana :) Sunt curioasa ce-o fi de capul Head & Shoulders-ului, pentru ca este prima data cand folosesc un produs al acestei marci. N-am avut probleme cu matreata, insa dupa ce am testat gama Gliss, m-am umplut de ea si inca ma tratez :( 

Nu uitati, link-urile care va duc direct la produse contin codul meu EWU138, in baza caruia  beneficiati de o reducere de 5$ (pentru o comanda a carei valoare nu depaseste 40$) sau de 10$ (daca valoarea comenzii depaseste 40$). Aceste reduceri sunt valabile insa numai daca sunteti la prima comanda

Daca aveti produse preferate de pe iHerb, lasati-mi un link, sa ma mai inspir din alegerile voastre :)

luni, 3 septembrie 2012

[Favorite] August 2012

Am reusit sa gasesc lumina buna pentru fotografii, asa ca iata-ma cu postarea despre favoritele lunii august. In timp ce pe unele le folosesc cu spor si drag inca din luna iunie, pe altele le-am descoperit abia luna trecuta, dar m-au impresionat pozitiv destul de rapid, asa ca le-am inclus in lista:


O sa scriu despre fiecare cateva cuvinte si poate voi reveni cu review-uri detaliate.

  • Balsamul cu rodie de la Nature's Gate pentru par vopsit mi-a placut de la prima aplicare si timp de o luna l-am folosit exclusiv, desi mai aveam jumatate de tub din cel de la Garnier, pentru volum. Spre deosebire de cel din urma, balsamul de la Nature's Gate mi-a redat stralucirea parului pierduta odata cu nesuferita vopsea de la Garnier si nerecuperata de samponul anti-matreata de la Totes Meer. Imi plac mult efectul pe care-l asupra parului meu, mirosul, consistenta, ingredientele.

  • Apa tonica de la Balea Med din gama Ultra Sensitive s-a dovedit a fi la fel de buna si blanda cu tenul ca si cea roz pentru ten sensibil si uscat tot de la Balea. Eu o folosesc in special dimineata, dar uneori si seara dupa demachiere. Imi place ca imi curata foarte bine tenul fara sa-l usuce si nu am observat niciun fel de reactii neplacute. Singurul minus este faptul ca pe lista de ingrediente - putine, de altfel - se regaseste si alcoolul denaturat, care ma intreb ce cauta intr-o gama conceputa pentru tenul sensibil!?!
  • Gelul de spalare Ivahidra + primit in cadrul ultimei campanii  Ivatherm a fost o supriza placuta, dupa ce am citit cateva pareri nu tocmai pozitive la adresa lui. Uitandu-ma pe lista de ingrediente, ma gandesc ca parfumul situat la mijloc si extractul de menta din coada nu ar trebui sa existe intr-un produs destinat ingrijirii pielii uscate, sensibile si atopice. Eu nu am niciuna dintre aceste probleme, insa ambele sunt iritante pentru ten. Cu toate astea, mie imi place: curata complet resturile de machiaj sau de tratamente aplicate peste noapte, nu usuca tenul, imi place si cum miroase.
  • deodorantul C.D.6+ este unul dintre cele mai eficiente deodorante folosite vreodata! L-am luat din DM (2.45 eur) pentru ca am ramas fara cel de la Garnier si nu puteam sa astept pana la sosirea coletui de la iHerb. Ei bine, cred ca a fost una dintre achizitiile anului si zau daca exagerez. Este sub forma de crema, asa ca folosesc cat un bob de mazare pentru fiecare axila, are ingrediente bune, dar cel mai mult si mai mult imi place, evident, faptul ca neutralizeaza complet mirosul de transpiratie si nici macar nu mai transpir. In mod cert va fi un rebuy pana ma plictisesc sau pana ma cucereste vreun deo de pe iHerb ;)
  • Aloe Soothing Moisture Lotion SPF 15 de la The Body Shop i-am luat-o initial iubitului meu, pentru ca are tenul sensibil. Lui i s-a parut cam grasa si nu suporta treaba asta, asa ca tot eu m-am sacrificat :)) Eu am tenul mixt, asa ca ma asteptam sa-mi luceasca fata ca un bec. Ei bine, mie mi se pare ca intra perfect in piele si am purtat-o si fara pudra matifianta fara niciun fel de stres ca ma umplu de sebum. O sa spuneti ca SPF 15 este putin vara, dar cum vara germana e un fel de toamna romaneasca, va asigur ca a fost suficient ;)
  • Rich Color Gloss Misslyn in nuanta 68 Red Clover a aparut si in tagul dedicat celor mai purtate lucruri din ceasta vara si trebuia sa fie inclus in lista favoritelor din iulie, doar ca fiind in poseta, nu mi-a sarit in ochi cand a fost vremea sa le pozez. Acum nu mi-a mai scapat si iata-l la loc de cinste. Mi-a placut la nebunie culoarea si exact aceasta nuanta o caut si de purtat pe unghii. Daca stiti ceva similar, dati-mi de veste, va rog! este un trandafiriu superb, are un luciu deosebit, rezista si miroase a vanilie ♥ Ce sa mai, o folie!

Si gata cu lista preferatelor mele din august :) Ce va face cu ochiul? Despre care produs ati vrea sa cititi mai detaliat?



sâmbătă, 1 septembrie 2012

[Review] Crema de zi Ultra Lift - Garnier

Aici a venit toamna: ploua de 2 zile fara oprire, iar cerul este complet acoperit de nori negri si grei, asa ca nu am parte de lumina necesara fotografierii favoritelor din luna august. Pana reusesc, mi-am adus aminte de Crema de zi Ultra Lift de la Garnier si m-am hotarat sa scriu despre ea, daca tot am participat in campania lor de testare.


In studentie am fost un consumator fidel al produselor Garnier, incepand cu gama cu vitamina C - daca-si mai aduce aminte cineva. Am folosit cu constiinciozitate ani de zile lapte demachiant, tonic, crema de zi, crema de seara - toate din aceeasi gama. Deh, pe-atunci credeam in reclame :)
In timp insa am mai aflat si eu una-alta, am mai citit, am mai crescut, mi-au crescut si pretentiile, asa ca am lasat balta Garnier-ul in favoarea altor marci. 

Dupa ani de zile de pauza, prin aprilie-mai, curiozitatea m-a indemnat sa particip la campania de testare a noii creme de zi lansate aici - Ultra Lift. Am primit un set de 14 mostre considerate a fi suficiente pentru 14 zile de testare. Nu am retinut exact cati ml avea o mostra, insa mie una mi-a ajuns pentru doua aplicari, asa ca am putut sa dublez timpul dedicat testarii.


Trebuie sa recunosc ca mi-a placut foarte mult conceptul pachetului primit spre testare - mi s-a parut foarte inspirat si poate vor prelua si alte companii ideea.
  • 14 mostre la plic mi se par suficiente pentru a-ti face o idee despre cat de potrivita sau nu este crema respectiva;
  • daca iti place si te decizi sa iei produsul full size, ai un cupon de reducere (2 eur) si o lista cu magazinele unde acesta este disponibil;
  •  desi inutil, centimetrul din partea stanga a pachetului mi s-a parut de efect ca si concept. Ai riduri, ai o crema anti-rid, o testezi - iata si un instrument pentru masurarea efectelor.
Si-acum impresiile mele:
  • la 32 de ani ma bucur ca nu am riduri, desi in ultima vreme am observat (cu durere, marturisesc!) cateva linii fine in zona ochilor. Daca nu folosesc pudra sau fond de ten, sunt invizibile, dar e suficient pentru mine ca le stiu acolo :( Cand am inceput sa testez crema Ultra Lift de la Garnier, m-am focusat pe verificarea rezultatelor in acea zona. Ei bine, nu cred ca este o surpriza pentru nimeni, dar nu am observat niciun efect.
  • un mare minus pentru o crema de zi este lipsa FPS-ului, motiv pentru care am folosit crema in special seara. Am vazut insa ca gama are si o crema de zi cu SPF si ma intreb la ce bun sa ai in gama doua creme de zi, una cu SPF si alta fara!?! In cateva zile mai innorate, am folosit aceasta crema sub un fond de ten cu SPF. In ambele cazuri, mi-a placut efectul hidratant de durata.
  • are o consistenta lejera, astfel incat se absoarbe rapid in piele si nu lasa film gras.
  • nu mi-a cauzat niciun fel de reactii neplacute: cosuri, puncte negre sau alergii.
  • desi in coada listei de ingrediente, parfumul este destul de puternic in momentul aplicarii, dar nu persista. Mirosul este specific cremelor Garnier/ L'Oreal, iar daca sunteti consumatoare de aceste branduri, stiti la ce ma refer. Nu ma omor dupa el, este acceptabil, dar ar putea sa nu existe, mai ales ca am observat aici ca multi producatori au inceput sa lanseze variante fara parfum ale unor produse deja consacrate (vezi Olaz).

Concluzii:
  • recipientul (tip borcanel) este un alt minus si am observat ca tot mai multi producatori renunta la acest tip de ambalaj.
  • pentru o crema de zi, FPS-ul este un must have!
  • mi se pare o crema care nu exceleaza cu nimic, deci oarecum mediocra. Nu am observat efectele promise, dar mi-a placut hidratarea oferita. Totusi, acest aspect nu ma convinge sa cumpar varianta full size.
As vrea sa mai adaug faptul ca imi place foarte mult modalitatea de comunicare cu testerii a celor de la Garnier Deutschland. In afara de faptul ca au multe campanii si destul de ample (de genul 500 de testeri pentru un anumit produs), testerii au la dispozitie o platforma unde isi exprima parerile si concluziile dupa testare. Nu este impusa perioada de testare si nu trebuie sa compui floricele pe campii. Raspunzi la un chestionar si, daca mai ai ceva de adaugat, poti completa o rubrica specifica. 
Mie treaba asta mi se pare nemaipomenita, pentru ca urasc constrangerile de orice fel si pot sa folosesc produsul pana ajung la o concluzie clara.

A aparut aceasta crema in Romania? Ati incercat-o? Va tenteaza?