duminică, 11 iulie 2010

[DIY] Tratament facial la tine acasa

In seara asta m-am rasfatat cu un tratament pe care trebuie sa vi-l impartasesc ;)

Mai intai am facut o baie de aburi cu galbenele. Am stat cam 15 minute. Dupa care m-am spalat cu sapun facial (Decubal) amestecat cu zat de cafea. Apoi mi-am pus o masca din:
  • 1 lingura argila alba, 
  • 1 lingura suc de rosii natural (nu din conserva), 
  • 1 lingura lapte batut. 
Am folosit argila alba cu efect de albire si antirid, cumparata de la Cosmetica verde, la un targ. Intr-un post viitor, o sa va vorbesc de toate argilele cumparate de la ei, pentru ca sunt multe si toate mi-au placut foarte mult.
Reteta aceasta am gasit-o cautand pe net retete de masti cu argila alba, si este recomandata pentru albire si inchiderea porilor. Dupa 30 de minute m-am clatit cu ceaiul de galbenele de la baia de aburi. Apoi m-am dat cu ulei de argan cat pielea era inca uda.

Nu va spun cum arata tenul meu: alb, curat, luminos, iar porii chiar s-au mai micsorat!

Va recomand cu toata increderea un tratament similar, adaptat nevoilor si ingredientelor pe care le aveti la indemana.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Ghid lunar de shopping - Iulie

Salutare tuturor, sper ca ma mai citeste cineva :) Dupa asa o pauza, nu m-as mira, dar ce sa fac?, am o perioada atat de aglomerata si stresanta, incat numai de blogging nu-mi arde :( Sper insa ca totul sa se stabilizeze curand si sa revin la postat. Pana atunci, va multumesc ca aveti rabdare si continuati sa ma cititi.

Azi o sa continui seria sfaturilor de shopping care sper sa va foloseasca, in ciuda crizei. Au aparut deja reducerile si am vazut ca femeile nu renunta la acest hobby destul de costisitor cateodata. Iulie este luna reducerilor: toate articolele de primavara si vara trebuie sa dispara pentru a face loc articolelor de toamna care vor navali pe rafturi in luna august. Din fericire, vei fi prea ocupata cu plimbarile, drumetiile, inotul sau iesirile in aer liber, ca sa observi ca nu este nimic nou in magazine. Totusi, daca afara este prea cald si dai o fuga in mall, s-ar putea sa vezi pe rafturi tricouri cu maneci lungi si alaturi ceva din denim care sa anunte toamna, si niste pulovere subtiri. Cam atat.
Daca nu poti rezista sa cumperi ceva, ia-ti un astfel de tricou cu maneci lungi ca sa intri in atmosfera hainelor pentru vreme racoroasa, dar daca nu simti ca-ti lipseste un articol important din una dintre categoriile de haine pentru sezonul primavara-vara, pe care trebuie neaparat sa-l ai, tine-ti banii la locul lor. In cateva saptamani, magazinele vor fi pline pana la refuz si vei avea nevoie de fiecare banut atunci pentru a reusi sa cumperi hainele cele mai faine. Mai poti cheltui bani in iulie pe diferite articole gasite in timpul concediului. Poti gasi colectii de camasi de in, rochii, costume de baie, sandale, bijuterii, genti si orice altceva care sa arate foarte diferit de ceea ce vezi in tara.

Iulie si august sunt considerate luni de vacanta, asa ca o sa ne focusam si noi asupra acestor planuri. Noi toate stim cat de stresant este sa pregatesti bagajul de vacanta - ce iei si ce nu - astfel incat la final sa reusesti sa inchizi geamantanul fara ca fermoarul sa se rupa ;) Mai jos gasiti cinci motive bune pentru a impacheta lucruri putine:
  1. Ai libertate! Daca poti sa-ti cari geanta in loc sa o inregistrezi la bagajele de cala iti va fi mai usor in cazul in care ai parte de cine stie ce surpriza neplacuta;
  2. Poti sa-ti duci singura bagajul fara sa ai probleme cu rotilele;
  3. Vei avea o garderoba simpla gata planificata, ceea ce iti va lasa mai mult timp sa te bucuri de excursie;
  4. Vei avea loc in bagaj pentru lucrurile superbe pe care le vei gasi in timpul calatoriei;
  5. Vei avea mai putine haine de spalat la intoarcere.